M****** M***** A*****
PetentI** M**** - S**
IntimatRESPINGE PLANGEREA
Avand nevoie de timp pentru deliberare, va dispune amanarea pronuntarii hotararii judecatoresti pentru data de 15 decembrie 2009.
In temeiul art. 6 pct. 1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat. Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil Consecvent Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Tg Mureş din data de 31.08.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia, în materie civilă, a ordonanţelor preşedinţiale privind minorii, tutela (stabilire/încetare) şi suspendările provizorii de executare, iar în materile penală: cauzele privind măsurile preventive, crererile de percheziţie şi autorizaţiile de interceptare. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen.
acordarea unui nou termen de judecată; - pune în vedere petentului să facă dovada lipsei justificate a martorului Szekely Botond de la acest termen de judecată; - pune în vedere petentului, ca în termen de 5 zile să indice domiciliul martorului Szekely Botond, în vederea citării acestua, sau să îl prezinte fără citaţie, sub sancţiunea decăderii din probă, în caz de neconformare.
acordarea unui nou termen de judecată; - respinge cererea de interventie in interes propriu, formulată de numitului Kiss Gergely Tamas; - respinge cererile în probaţiune privind efectuarea unei expertize şi cercetarea la faţa locului, ca neconcludente; - încuviinţează proba testimonială cu martorul Szekely Botond; - pune în vedere petentului, ca în termen de 5 zile să indice domiciliul martorului Szekely Botond, în vederea citării acestua, sau să îl prezinte fără citaţie, sub sancţiunea decăderii din probă, în caz de neconformare.
acordarea unui nou termen de judecată; - citarea in calitate de asigurator a SC Astra Asigurari SA; - proroga punerea in discutie a admisibilitatii cererii de interventie in interes propriu, formulata de numitul Kiss Gergely, pentru urmatorul termen de judecata, pentru cand procedura de citare va fi legal indeplinita cu toate partile.