M******* M***** C*****
InculpatB**** D******* M****
InculpatS* A****** M***** S*
Parte vătămată-pronunţare 02 iulie 2010 -pronunţare 09 iulie 2010 HOT nr.1266 1. Condamnă pe inculpatul M M-C la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a şi g Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (faptă săvârşită la data de 08.07.2008). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului M M-C pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 4 ani. 2. Condamnă pe inculpatul B D-M la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. a şi g Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (faptă săvârşită la data de 08.07.2008). În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului B D-M pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 4 ani. Respinge, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea vătămată/civilă S.C. ArcelorMittal Galaţi S.A. Galaţi. În temeiul art. 191 alin. 1 şi 2 Cod de procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţii M M-C şi B D-M la plata a câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpaţilor M M-C şi B D-M asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni.
-termen 29 iunie 2010 sala 1,ptr. lipsă de apărare.
- termen 25 mai 2010 sala 1, ptr. administrare probe.
-termen 27 aprilie 2010 sala 1, ptr. administrare probe.
-termen 23 martie 2010 sala 1, ptr.administrare probe.
-termen 09.02.2010 sala 1, pentru lipsa martorilor din lucrări.
-termen 12 ian 2009 sala 1, ptr.lipsă de procedură
Termen – 10.11.2009 s1t1 pentru lipsa cazier