M**** N* I**
InculpatCondamnă pe inculpatul M.I pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 R, cu aplicarea art. 74 lit a şi c Cp şi art. 76 lit d Cp la pedeapsa închisorii de 5 luni. Suspendă condiţionat executarea pedepsei în baza art. 81 Cp. Fixează termen de încercare de 2 ani şi 5 luni. Atrage atenţia asupra disp.art. 83 Cp şi art. 359 Cpp. Obligă în baza art. 191 Cpp pe M.I la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.01.2011.
Hotarare 199/2011 din 28.01.2011Acordă un nou termen de judecată pentru a se audia martorii din acte lipsă. Reia citarea martorilor din acte lipsă şi în temeiul art. 183 Cpp emite mandate de aducere pe numele acestora. În temeiul art. 291 Cpp reia procedura de citare cu inculpatul la toate adresele cunoscute, conform şi potrivit disp.art. 177 alin 4 Cpp. Amână judecarea cauzei la data de 28.01.2011. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Noiembrie 2010.
Admite cererea formulată de procuror şi citează martorii din acte lipsă în vederea prezentării în instanţă pentru audiere. Ia act de faptul că apărătorul inculpatului renunţă la proba cu audierea martorilor din acte şi în circumstanţiere. Citează inculpatul conform disp.art. 177 alin 4 Cpp şi la adresa indicată la fila 20 din dosar. Amână judecarea cauzei la data de 12.11.2010 . Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 septembrie 2010 .
Admite probele cu acte în circumstanţiere şi cu martori în circumstanţie solicitate de apărătorul inculpatului.. Admite cererea formulată de procuror şi dispune citarea martorilor din acte în vederea audierii şi emiterea unei adrese în vederea reactualizării fişei de cazier judiciar a inculpatului. Ia act de faptul că inculpatul îşi însuşeşte proba cu martorii din acte, pe care i-a propus şi în circumstanţiere. Citează inculpatul conform disp.art. 177 alin 4 Cpp şi la adresa indicată la fila 20 din dosar. Amână judecarea cauzei la data de 17.09.2010 . Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 iunie 2010 .
Citează inculpatul potrivit disp.art. 177 alin 4 Cpp, prin afişarea citaţiei la sediul Consiliului Local al Oraşului Mioveni, precum şi la domiciliu. Emite adresă către Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanelor Argeş pentru a ne comunica domiciliul actual al inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 11.06.2010 . Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 aprilie 2010 .
Pune în vedere apărătorului ales al inculpatului să facă dovada domiciliului temporar al inculpatului din Spania. Citează inculpatul potrivit disp.art. 177 alin 4 Cpp, prin afişarea citaţiei la sediul Consiliului Local al Oraşului Mioveni, precum şi la domiciliul din Mioveni, Eroilor, jud.Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 23.04.2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 martie 2010 .
Citează inculpatul la adresa din Oraşul Mioveni, str. Eroilor, bl.I5, sc.C, ap.1, jud. Argeş, potrivit relaţiilor depuse la dosar. Amână judecarea cauzei la data de 12.03.2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2010.
Citarea inculpatului potrivit disp.art. 177 alin 4 Cpp prin afişarea citaţiei la sediul Consiliului Local al Oraşului Mioveni. Emite adresă către Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor al Mun. Piteşti pentru a comunica domiciliul actual al inculpatului. Emite adresă către Baroul Argeş pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2010 . Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Noiembrie 2009.