D**** C*******
ReclamantP*** A******
PârâtG****** I***
PârâtG****** R***
PârâtG****** A*** A******
PârâtADMIS ÎN PARTE. CONSTATAT CĂ PÂRÂŢII ŞI-AU ASUMAT OBLIGAŢIA DE ÎNTRĂINARE A SUPRAFEŢEI DE 2 HA. OBLIGAT PÂRÂŢII SĂ ÎNCHEIE CU RECLAMANTUL, CONTRACT AUTENTIC DE VÂNZARE-CUMPĂRARE. RESPINS ÎN REST ACŢIUNEA.
Pune în vedere reclamantului, ca până la următorul termen de judecată, să facă dovada că a achitat suma de 1000 lei, pe care instanţa o fixează, pentru plata expertului, să depună recipisa de consemnare a sumei, la grefa instanţei. În situaţia în care se face dovada achitării sumei de 1000 lei, pentru plata expertului, pune în vedere reclamantului să depună completarea sau lucrarea tehnică rectificată, potrivit susţinerilor acestuia. Amână judecarea cauzei la data de 13 octombrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 29 septembrie 2011.
Admite cererea reprezentantului reclamantului, şi acordă termen pentru ca reclamantul să depună lucrarea tehnică completată, faţă de precizările făcute contradictoriu susţinerilor de către expert, că nu este în măsură să efectueze expertiza. Amână judecarea cauzei la data de 29 septembrie 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 25 august 2011.
Admite cererea reprezentantului reclamantului, şi acordă termen pentru a se depune lucrarea tehnică completată. Amână judecarea cauzei la data de 25 august 2011. Pronunţată în şedinţa publică din 09 iunie 2011.
T:09.06.2011-Constatându-se că este necesară întregirea expertizei extrajudiciare, dispune ca expertul să efectueze rectificările necesare în lucrarea tehnică şi să o depună din nou, în forma finală, care să permită identificarea suprafeţelor pentru care se exercită acţiunea în prestaţie tabulară, admite în consecinţă cererea reprezentantului reclamantului, inclusiv în ce priveşte acordarea unui termen corespunzător refacerii lucrării tehnice.
T:05.05.2011-PROBAŢIUNI
T:31.03.2011-PROBAŢIUNI.
T: 10.03.2011-PROBAŢIUNI.
Suspendat în baza art. 155 ind. 1 C.pr.civ., pana se va depune raportul de expertiza.
T-17.12. 2009 - va mai acorda un termen pentru depunerea expertizei extrajudiciare, sub sancţiunea suspendării în baza art.155 ind.1 C.pr.civ.
t:12.11.2009 transpune cauza c3-judecator emilian popescu
t: 27.10.2009 expertiza
t: 15.09.2009 expertiza
t: 23.06.2009 expertiza
T: 19.05.2009 EXPERTIZA
t: 28.04.2009 expertiza
t: 7.04.2009 expertiza
t: 10.03.2009 lista experti topografi