S*** O******* S***
Intimat ReclamantU******** F******
Recurent PârâtAdmite acţiunea precizată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 30000 de lei, reprezentând contravaloare despăgubiri. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale de la data plăţii despăgubirilor, 29.03.2008 şi până la data achitării efective a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2177 de lei cheltuieli de judecată alcătuite din taxă de timbru şi timbru judiciar şi onorariu expert. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.05.2011.
amana pronuntarea la data de 09.05.2011
probe
în vederea respectării principiului continuităţii completului, în conformitate cu art. 98 alin 5 şi 6, art. 22 alin 2 lit. d din ROI, precum şi pentru luarea la cunoştiinţă a raportului de expertiză
ACORDĂ TERMEN L A 27.01.2011, C3, ADMINISTRARE PROBATORII.
RESPINGE EXCEPŢIA LIPSEI CALITĂŢII PROCESUALE PASIVE A PÂRÂTEI U******** F******, CA NEÎNTEMEIATĂ. RESPINGE EXCEPŢIA INADMISIBILITĂŢII ACŢIUNII, INVOCATĂ DE CĂTRE PÂRÂTĂ, CA NEÎNTEMEIATĂ. RESPINGE EXCEPŢIA TARDIVITĂŢII SCHIMBĂRII TEMEIULUI DE DREPT, INVOCATĂ DE CĂTRE PÂRÂTĂ, CA NEÎNTEMEIATĂ. FIXEAZĂ TERMEN ÎN VEDEREA CONTINUĂRII JUDECĂŢII LA 21.10.2010 C3, T1. DISPUNE CITAREA PĂRŢILOR. CU RECUS ODATĂ CU FONDUL. PRONUNŢATĂ ÎN ŞEDINŢĂ PUBLICĂ, ASTĂZI, 16.09.2010.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 16.09.2010.
ACORDĂ TERMEN LA 09.09.2010, C3, PENTRU A DA POSIBILITATEA APĂRĂTORULUI RECLAMANTEI SĂ IA CUNOŞTINŢĂ DE RĂSPUNSULUI LA ÎNTÂMPINARE.
ACORDĂ TERMEN LA 27.05.2010, C1,T2, PENTRU CA APĂRĂTORUL RECLAMANTEI SĂ IA CUNOŞTINŢĂ DE ÎNTÂMPINARE ÎN TEMEIU DISP.ART. 96 C.PR.CIV.
FAŢĂ DE CEREREA DE AMÂNARE A APĂRĂTORULUI PÂRÂTEI .