A******** D* P********** N**** C******** N***
ReclamantM******* A*****
PârâtHot./21.01.2010 Admite acţiunea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1185,81 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere restante aferente perioadei iulie 2008 – martie 2009. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.01.2010. Preşedinte
Dosar nr. 15995/215/2009 Înch./ 18.12.2009 Repune cauza pe rol. Acordă termen la data de 21.01.2010. Dispune citarea părţilor, reclamanta cu menţiunea de a face dovada calităţii procesuale pasive a pârâtei M******* A***** sub sancţiunea suspendării cauzei conform art.155 alin.1 C.pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.12.2009. Preşedinte,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, amână pronunţarea soluţiei la data de 18.12.2009, ora 15,30
Administrare probe.
Având în vedere protestul magistraţilor din România la care s-a raliat şi Judecătoria Craiova prin Hotărârea Adunării Generale nr. 1 din data de 01.09.2009 prin care s-a stabilit ca formă concretă de protest intrarea în şedinţele de judecată şi amânarea cauzelor, protest a cărui continuare în aceeaşi formă s-a stabilit prin Hotărârea Adunării Generale nr. 3 din data de 18.09.2009