Ş***** E****
Intimat reclamantS*** R************ G****** C* F**** S***** C***** D* A**** - R*********** P*** C**** R**********
Recurent paratAdmite excepţia lipsei îndeplinirii procedurii concilierii prealabile prev. de art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, excepţie invocată de pârâtă. Respinge ca prematur introdusă acţiunea formulată de reclamanta Ş***** E**** împotriva pârâtei S.C. RESTAURANTELE GRĂDINA CU FLORI S.R.L. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2010.
Amână pronunţarea la 09 iunie 2010. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 iunie 2010.
Admite cererea părţilor de amânare a cauzei în vederea încheierii unei tranzacţii. Amână judecata cauzei la data de 02 iunie 2010, ora 12.00. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 mai 2010.
Admite cererea reclamantei de amânare a cauzei pentru a face dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 720 indice 1 Cod procedură civilă. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar înscrisurile cu borderou şi un exemplar pentru comunicare. Amână judecata cauzei la data de 19 mai 2010, ora 12.00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 aprilie 2010.
În baza art. 167 – 168 Cod procedură civilă, încuviinţează proba cu interogatoriul reclamantei şi proba cu înscrisuri, solicitate de pârâtă. Pune în vedere pârâtei să depună la dosar interogatoriul solicitat de reclamantă, completat, semnat şi ştampilat. Pune în vedere pârâtei să depună la dosar înscrisurile cu borderou şi un exemplar pentru comunicare. Se citează părţile cu menţiunea chemării la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod procedură civilă. Amână judecata cauzei la data de 21 aprilie 2010, ora 12.00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 martie 2010.
În baza art. 167 – 168 Cod procedură civilă, încuviinţează proba cu interogatoriul pârâtei şi proba cu înscrisuri solicitate de reclamantă pentru a face dovada că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar interogatoriul în timp util pentru a fi comunicat pârâtei. Pune în vedere reclamantei să depună la dosar înscrisurile cu borderou şi un exemplar pentru comunicare. Se citează părţile. Amână judecata cauzei la data de 31 martie 2010. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 martie 2010.
Admite excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Curtea de Argeş, invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta Ş***** E**** împotriva pârâtei S.C. RESTAURANTELE GRADINA CU FLORI S.R.L. în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 noiembrie 2009.
Admite cererea apărătorului pârâtei de amânare a cauzei pentru imposibilitatea prezentării la acest termen de judecată. Prorogă discutarea excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeş, invocată de instanţă, din oficiu, la termenul următor de judecată. Se citează pârâta prin agent procedural. Amână judecata cauzei la data de 18 noiembrie 2009. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21 octombrie 2009.
În baza Hotărârii numărul 4/21 septembrie 2009 a Adunării Generale a Judecătorilor Curtea de Argeş, amână judecata cauzei la data de 21 octombrie 2009. Se citează părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 septembrie 2009.