Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Califică cererea formulată de petenta Deca Argentina Mihaela ca fiind o cerere de îndreptare eroare materială. Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta Deca Argentina Muhaela. Dispune înlăturarea omisiunii cu privire la numele reclamantei, din cuprinsul S.civ. nr. 971/16.11.2009 pronunţată de Judecătoria Zimnicea, în sensul consemnării în minută şi în dispozitivul hotărârii numelui reclamantei ca fiind “Deca Argentina-Mihaela”, iar nu “Deca Argentina” cum greşit a fost consemnat. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Zimnicea. Pronunţată astăzi, 22.09.2021, prin punerea solutiei la dispozitia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. PREŞEDINTE
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.09.2021Amână pronunţarea la data de 22.09.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.09.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronun?area la data de 20 septembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2021