C******** S****
InculpatAmână pronunţarea la data de 26.11.2009. Condamnă pe inculpatul C******** S**** la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita minimă admisă de lege, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi c, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului C******** S**** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni. În temeiul art. 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, către Baroul de Avocaţi Galaţi, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul C******** S**** la plata sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În vederea audierii martorilor din lucrări; Termen: 23.11.2009 Sala 1.