S* G** S*** E***** R****** S*
ReclamantC****** V*****
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanta SC GDF SUEZ ENERGY ROMANIA S.A. cu sediul în mun. Craiova, str. Bibescu, nr. 33, jud. Dolj, în contradictoriu cu pârâtul CV. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2010
Se emite adresă către SPCEP Piteşti pentru a comunica domiciliul pârâtului C****** V***** cu ultimul domiciliu cunoscut în Piteşti, str. Egalităţii, nr. 23, jud. Argeş. Pune în vedere reprezentantului reclamantei să îndeplinească procedura de citare cu pârâtul prin publicitate conform art. 95 C. proc.civ. precum şi să depună la dosar contractul. Se citează pârâtul şi la uşa instanţei. Amână judecarea cauzei la 23.03.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2010
Se citează reclamanta cu menţiunea de a preciza domiciliul pârâtului întrucât citaţia acestuia a fost returnată cu menţiunea ”destinatar mutat”, de a depune la dosar contractul de furnizare gaze încheiat cu pârâtul, precum şi de a timbra legal cererea de chemare în judecată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 156,52 lei şi timbru judiciar de 3 lei. Amână judecarea cauzei la 23.02.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2010