Dosar 160/280/2009 din 07.01.2009

servitute


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 160/280/2009
Data dosar:
07.01.2009
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
servitute
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.01.2011 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Admite cererea

    Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Preda Iulian, iar pe fond admite acţiunea. Dispune constituirea servituţii de trecere în favoarea reclamanţilor, de la proprietatea acestora la calea publică, respectiv la B-dul N. Bălcescu din Piteşti, jud. Argeş, respectiv prin Aleea Căminelor pe traseul stabilit de expertul cauzei Vlăşceanu Cornel, conform PUZ-lui identificat din doua segmente, unul până la culoarul electric, identificat ( trasat) prin A-B-C-D-A cu lungimea de 57, 2 m liniari şi lăţimea de 5,5 m liniari; şi al doilea pe sub culoar, trasat prin B-A-F: B-dul N Bălcescu – str. Aleea Căminelor , proprietate Preda Iulian , proprietate SC Proffesional Service Consulting SRL, Drumul de sub Culoarul Electric , proprietatea reclamanţilor, cu o lungime de aproximativ 150 m lineari, conform schiţei anexe 1 la raportul de expertiză, fila 247, schiţă ce face parte integrantă din dispoziţiile prezentei sentinţe. Obligă pe pârâţi să plătească reclamanţilor suma de 1220, 30 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 01 2011.

  • Sedinta din data de 24.01.2011 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Amână cauza

    Amînă pronunţarea la 31 01 2011, pentru complexitate şi lipsă timp. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24 01 2011.

  • Sedinta din data de 17.01.2011 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 24 01 2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 01 2011.

  • Sedinta din data de 06.12.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Admite cererea de amânare formulată de părti pentru a lua cunoştinţă de continutul raportului de expertiză. Se citează pârâta RNP Romsilva prin Direcţia Silvică Argeş. Amână judecarea cauzei la 17 01 2011. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Decembrie 2010.

  • Sedinta din data de 18.10.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Ia act de renunţarea reclamantilor la administrarea probei testimoniale. Admite obiectiunile formulate de părţi la raportul de expertiză. Emite adresă către expert cu solicitarea de a reface raportul de expertiză în totalitate , răspunzând obiectivelor stabilite de instanţă, punându-i în vedere ca la efectuarea lucrării să aibă în vedere şi Hotărârea Consiliului Local nr. 314/ 2006 prin care au fost determinate căile de acces din str. Aleea Comunelor la Bdul N. Bălcescu, să efectueze lucrarea cu citarea părţilor, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire şi să ataşeze dovezile la raportul de expertiză. Se citează pârâta RNP Romsilva prin Direcţia Silvică Argeş. Amână judecarea cauzei la 06 12 2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Octombrie 2010.

  • Sedinta din data de 13.09.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Admite cererea formulată de către pârâta SC Profesional Service Consulting SRL, prin avocat, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză, nedepus în termenul legal. Prorogă audierea martorului propus de către reclamanţi, după discutarea raportului de expertiză efectuat în cauză. Se citează pârâta RNP Romsilva prin Direcţia Silvică Argeş. Amână judecarea cauzei la 18.10.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 13.09.2010

  • Sedinta din data de 07.06.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Revine cu adresă către expertul desemnat, Vlăsceanu Cornel, cu avertisment amendă, pentru a efectua lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, conform dispoziţiilor art. 208 Cod proc.civ. Prorogă audierea martorului propus de către reclamanţi, după administrarea probei cu expertiză. Se citează pârâta RNP Romsilva prin Direcţia Silvică Argeş. Amână judecarea cauzei la 13.09.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 7.06.2010

  • Sedinta din data de 03.05.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Revine cu adresă către expertul desemnat, Vlăsceanu Cornel, cu avertisment amendă, pentru a efectua lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, conform dispoziţiilor art. 208 Cod proc.civ. Pune în vedere reprezentantului Comisiei Locală de Fond Funciar Piteşti să răspundă în scris la interogatoriul formulat de către reclamanţi, conform dispoziţiilor art. 222 Cod proc.civ. Se citează pârâţii RNP Romsilva prin Direcţia Silvică Argeş, SC Profesional Service Consulting SRL cu copia interogatoriului formulat de către reclamanţi şi cu menţiunea de a răspunde în scris la acesta, conform dispoziţiilor art.222 Cod proc.civ. Amână judecarea cauzei la 7.06.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 3.05.2010

  • Sedinta din data de 15.03.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Emite adresă către expertul desemnat, Vlăsceanu Cornel, pentru a efectua lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, cu menţiunea să aibă în vedere şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei la acest termen de judecată de către reclamanţi, prin apărător. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a se aduce la cunoştinţă numirea în prezenta cauză în calitate de expert, a domnului Vlăsceanu Cornel. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosarul cauzei în termen de 5 zile, interogatoriul formulat pentru a fi comunicat pârâţilor persoane juridice, pentru ca acesta să răspundă conform art. 222 Cod proc.civ, precum şi să prezinte martorul necitat, sub sancţiunea decăderii din probă Amână judecarea cauzei la 3.05.2010, pentru când se citează pârâta RNP ROMSILVA PRIN DIRECTIA SILVICA ARGES. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15.03.201

  • Sedinta din data de 25.01.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul pârâtei SC Profesional Service Consulting SRL, în sensul acordării unui termen pentru a-şi pregăti apărarea. Admite pentru reclamanţi administrarea probei cu înscrisuri, a probei cu interogatoriul pârâţilor, a probei testimoniale cu martorul Radu Constantin, precum şi a probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, expertul urmând a răspunde obiectivelor solicitate de către reclamanţi şi enumerate în scris în nota de probatorii depusă la dosar, respectiv: 1.identificarea în plan a terenului, proprietatea reclamantului, şi a proprietăţilor vecinătăţilor acestuia, inclusiv a traseului culoarului electric: aerian cu precizarea dacă sub aceasta există construcţii; 2. poziţionarea în plan a tuturor proprietăţilor vecine care sunt situate între proprietatea reclamanţilor şi str.”Aleea Căminelor”; 3. identificarea căilor de acces care permit ieşirea la Bdul N.Bălcescu prin str. „Aleea Căminelor” de la proprietatea reclamanţilor cu mijloace de intervenţie în caz de incendiu sau cu alte mijloace mecanice în situaţii de urgenţă; 4. determinarea traseelor care îndeplinesc cerinţele legii, astfel cum sunt prevăzute în PUZ, dacă este elaborat acesta, iar în lipsă, a acelor trasee care să permită accesul mijloacelor mecanice arătate la punctul 3 înspre şi dinspre Bdl N.Bălcescu. Expertul va avea în vedere toate actele depuse la dosarul cauzei de către părţi, inclusiv schiţele cadastrale depuse de către Municipiul Piteşti prin Primar. Desemnează expert în specialitatea topografie, prin tragere la sorţi, de pe lista experţilor autorizaţi comunicată de către Biroul Local de Expertize Tehnice, pe d-nul Vlăsceanu Cornel. Stabileşte onorariu de expert, în cuantum de 1200 lei, în sarcina reclamanţilor. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să facă dovada achitării onorariului provizoriu, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresă către expertul desemnat, în sensul de a efectua şi de a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor, după achitarea onorariului. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru a se aduce la cunoştinţă numirea în prezenta cauză în calitate de expert, a domnului Vlăsceanu Cornel, după achitarea onorariului. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosarul cauzei în termen de 5 zile, interogatoriul formulat pentru a fi comunicat pârâţilor persoane juridice, pentru ca acesta să răspundă conform art. 222 Cod proc.civ, precum şi să prezinte martorul necitat, sub sancţiunea decăderii din probă Amână judecarea cauzei la 15.03.2010, pentru când se citează pârâta RNP ROMSILVA PRIN DIRECTIA SILVICA ARGES. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 25.01.2010

  • Sedinta din data de 11.01.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Dispune unirea cu fondul cauzei a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Preda Iulian. Admite cererea formulată de către pârâtul Preda Iulian, prin apărător, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamanţi, prin apărător, şi comunicate în şedinţă publică. Se comunică prin adresă pârâtului Municipiul Piteşti prin Primarul Tudor Pendiuc înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamanţi, prin apărător. Amână judecarea cauzei la 25.01.2010, pentru când se citează pârâta RNP ROMSILVA PRIN DIRECTIA SILVICA ARGES. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 11.01.2010.

  • Sedinta din data de 07.12.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Respinge cererea formulată de către apărătorul pârâtului Preda Iulian, de amânare a judecării cauzei, pentru imposibilitate de prezentare. Se atrage atenţia acestui apărător să-şi exercite drepturile procedurale cu bună-credinţă, potrivit dispoziţiilor art. 723 Cod proc.civ. Revine cu adresă către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Ploieşti pentru a înainta la dosarul cauzei toate actele care au stat la baze emiterii Deciziei nr.208/27.11.2007 prin care s-a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier proprietatea privată a terenului în suprafaţă de 0,0200 ha, aflat în proprietatea numite E** P* G********. Prorogă discutarea asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtul Preda Iulian la termenul următor. Amână judecarea cauzei la 11.01.2010, pentru când se citează pârâta R** R******* P*** D******* S****** A****. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 07.12.2009.

  • Sedinta din data de 19.10.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Respinge cererea formulată de către pârâta SC PROFESIONAL SERVICE CONSULTING SRL prin administrator unic Vlad Valentin, de amânare a judecării cauzei, pe motiv că până în data de 19.10.2009 nu a primit documentaţia tehnică, ca neîntemeiată şi formulată cu rea-credinţă, însă atrage atenţia acestei societăţi asupra prevederilor art. 728 Cod proc.civ. prin atitudinea pe care o are, în sensul că nu face altceva decât să ducă la tergiversarea cauzei. Pune în vedere reprezentantului Municipiului Piteşti pentru a depune la dosarul cauzei înscrisurile necesare pentru soluţionarea cauzei, respectiv harta planului urbanistic zonal Piteşti, precum şi harta planului urbanistic general Piteşti, precum şi ca acest pârât să-şi spună punctul de vedere cu privire la întocmirea acestor documente cu privire la terenul cu vegetaţie forestieră care a făcut obiectul Deciziei nr.208/27.11.2007. Emite adresă către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Ploieşti pentru a înainta la dosarul cauzei toate actele care au stat la baze emiterii Deciziei nr.208/27.11.2007 prin care s-a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier proprietatea privată a terenului în suprafaţă de 0,0200 ha, aflat în proprietatea numite E** P* G********. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosarul cauzei actul de proprietate cu privire la terenul cu vegetaţie forestieră sau tot ceea ce deţin acte care atestă originile terenului în litigiu. Amână judecarea cauzei la 07.12.2009, pentru când se citează pârâta R** R******* P*** D******* S****** A****. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.10.2009.

  • Sedinta din data de 07.09.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Amână judecarea cauzei la 19.10.2009, pentru când se citează pârâţii R** R******* P*** D******* S****** A**** Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 07.09.2009.

  • Sedinta din data de 01.06.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Prorogă discutarea asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâtul Preda Iulian, la termenul când procedura de citare va fi legal îndeplinită. Se citează pârâţii R** R******* P*** D******* S****** A****, şi S* P********** S****** C********* S** P*** A************ V*** V*******, la adresa indicată, respectiv Bucureşti, sector 1, str. Berzei, nr.70, ap.3. Amână judecarea cauzei la 07.09.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 01.06.2009.

  • Sedinta din data de 27.04.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Admite cererea formulată de către pârâta SC PROFESIONAL SERVICE CONSULTING SRL prin administrator unic Vlad Valentin, în sensul acordării unui termen pentru imposibilitate de prezentare. Se citează pârâţii R** R******* P*** D******* S****** A****, şi S* P********** S****** C********* S** P*** A************ V*** V*******, la adresa indicată, respectiv Bucureşti, sector 1, str. Berzei, nr.70, ap.3. Amână judecarea cauzei la 01.06.2009. Cu recurs odată cu fondul.

  • Sedinta din data de 16.03.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Se comunică pârâţilor M********* P****** P*** P******* T**** P****** şi Preda Iulian, copie de pe înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamanţi. Se citează pârâţii R** R******* P*** D******* S****** A****, S* P********** S****** C********* S** P*** A************ V*** V*******, cu copie înscrisuri. Amână judecarea cauzei la 27.04.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.03.2009.

  • Sedinta din data de 16.02.2009 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Admite cererea formulată de către reclamanţi, prin apărător, şi de către reprezentantul Municipiului Piteşti prin Primarul Tudor Pendiuc, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea depusă în şedinţă publică de către pârâtul Preda Iulian. Pune în vedere reclamanţilor, prin apărător, să depună la dosarul cauzei înscrisuri prin care să facă dovada calităţii procesuale active, şi să precizeze acţiunea în funcţie de prevederile fondului funciar, în sensul individualizării acestei căi de trecere, sub sancţiunea suspendării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 155 1 Cod proc.civ. Se citează pârâţii R** R******* P*** D******* S****** A****, S* P********** S****** C********* S** P*** A************ V*** V*******, cu copie întâmpinare. Amână judecarea cauzei la 16.03.2009. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.02.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD