I***** D* I**** C*********
CondamnatÎn temeiul art. 199 Cpp admite cererea . Scuteşte pe numitul P.V de la plata amenzii judiciare în cuantum de 500 lei. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2009.
Respinge, în baza art. 450 alin 1 Cpp şi art. 59 şi urm Cp cererea petentului condamnat I.I.C deţinut în Penitenciarul Colibaşi ca neântemeiată. Fixează în baza art. 450 alin 2 Cpp termen pentru rediscutarea cererii după împlinirea fracţiei prevăzute de lege. Obligă pe I.I.C în baza art. 192 Cpp la plata sumei de 10 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 3 zile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.11.2009.
Emite adresă către Penitenciarul Colibaşi, în sensul celor sus arătate. În temeiul disp.art. 291 alin 8 Cpp reia procedura de citare cu petentul condamnat, la locul de detenţie, respectiv la PNT Colibaşi. Amână judecarea cauzei la data de 27.11.2009 . Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Octombrie 2009.