I******* D******
Recurent InculpatJ******* I**
Recurent InculpatF****** C*********
Recurent InculpatM******* C********* G******
Recurent InculpatD***** D******
Recurent InculpatCU MAJORITATE: Admite recursul declarat de inculpatul STANCU VASILE, fiul lui Vasile şi Constantin, născut la data de 05 ianuarie 1960, CNP: *********4201, deţinut în Penitenciarul Colibaşi, împotriva încheierii din 16.12.2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 5159/90/2007. Casează în parte încheierea menţionată, înlătură dispoziţia menţinerii arestării preventive pentru acest inculpat şi în baza art.139 alin.1 Cod procedură penală înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului STANCU VASILE, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu prev. de art.145 Cod procedură penală. În baza art.145 alin.1/1 Cod procedură penală, pe durata măsurii inculpatul va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea conform programului de supraveghere întocmit de acest organ de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Tribunalului Vâlcea; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme. În baza art.145 alin.1/2 Cod procedură penală, inculpatul se va supune şi următoarelor obligaţii: - să nu se deplaseze la spectacole sportive, în locuri în care se accesează internetul, în baruri, cluburi, discoteci; - să nu se apropie de persoanele vătămate, membrii familiei acestora, persoanele împreună cu care a comis faptele din prezenta cauză şi din dosarul format urmare disjungerii dispusă prin punctul II al rechizitoriului nr.76/B/P/2005 al DIICOT Vâlcea, de martori şi experţi în aceste cauze, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect - să nu se afle în locuinţa persoanelor vătămate. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.145 alin.3 Cod procedură penală. Copia prezentei decizii se comunică inculpatului şi instituţiilor prev. de art.145 alin.2/1 Cod procedură penală. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului STANCU VASILE, de sub puterea mandatului de arestare emis în baza încheierii de şedinţă nr.29/F din 11 martie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.5159/90/2007, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Menţine în rest dispoziţiile încheierii atacate. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii: F****** C*********, fiul lui Constantin şi Gheorghiţa, născut la data de 18.10.1970, I******* D******, fiul lui Natural şi Maria, născut la data de 30 mai 1969, D***** D******, fiul lui Nicolae şi Ana, născut la data de 06.10.1968, J******* I**, fiul lui Ion şi Ioana,. Născut la data de 30.03.1971 şi MATEESCU CONSTANTIBN GABRIEL, fiul lui Constantin şi Elena, născut la data de 05 iulie 1973, în prezent aflaţi în Penitenciarul Colibaşi, împotriva încheierii din 16.12.2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 5159/90/2007, pe care îi obligă la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 decembrie 2009, la Curtea de Apel Piteşti – secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. OPINIE SEPARATĂ Opinez pentru admiterea recursurilor declarate de inculpaţii STANCU VASILE, FIASTRU CONSTANTIN ŞI M******* C********* G******, cu consecinţa înlocuirii măsurii arestării lor preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, în baza art.139 Cod procedură penală. Pentru celelalte recursuri, împărtăşesc opinia majoritară de respingerea ca nefondate a lor, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.