M******** A***** -***** C* D** A*** L* C* A*** I*** D*********
ReclamantS******* Ş******* C* D** A*** L* C* A*** I*** D*********
ReclamantD*** M**** C* D** A*** L* C* A*** I*** D*********
ReclamantF***** I** C* D** A*** L* C* A*** I*** D*********
ReclamantA********** N******** P***** R********** P************* - P*** S******** P***** A******** L**** N** 9***** P*** V************* R**** B****
PârâtResp. exc. inadmisibilit.Resp. exc. de nelegalit. ca neînt. Cu rec.
C U R T E A, Faţă de Precizarea depusă de apărătorul reclamanţilor la Motivele de Nelegalitate, ce susţine că reprezintă de fapt o completare a Motivelor depuse iniţial la instanţa întâi învestită – Tribunalul Bucureşti şi ataşate la fila 34 din acest dosar, pentru a se comunica şi pârâtei şi autorităţii emitente a actului contestat copie de pe aceasta, urmează a D I S P U N E : Amână judecata la data de 03.12.2009, pentru când se vor cita pârâta şi autoritatea emitentă cu copie de pe Precizarea făcută de reclamanţi la Excepţia de Nelegalitate ce face obiectul cauzei dedusă judecăţii. Reclamanţii iau termen în cunoştinţă prin apărătorul lor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.11.2009.
C U R T E A, Faţă de lipsa de procedură cu pârâta de la acest termen, ca urmare a nerestituirii la dosar a dovezii de citare cu aceasta, precum şi faţă de cererile succesive formulate de autoritatea emitentă – Guvernul României, în sensul de a i se comunica motivele excepţiei de nelegalitate ce face obiectul prezentei cauze, constată că nici la dosarul de faţă şi nici la dosarul Tribunalului Bucureşti – ca instanţă iniţial investită nu au fost depuse motivele excepţiei de nelegalitate, sens în care urmează a D I S P U N E : Amână judecata la data de 05.11.2009, pentru când rectifică citativul în sensul că în prezenta cauză calitate de pârât o are Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor – Serviciul Pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 – prin Vicepreşedinte Remus Baciu. Pune în vedere reclamanţilor să depună în scris la dosar motivele pentru care consideră că dispoziţiile art. 8 alineat 1 din Hotărârea de Guvern nr. 1643/2004 sunt nelegale, faţă de faptul că acestea nu se regăsesc nici în dosarul de fond, de la Tribunalul Bucureşti, ca instanţă întâi sesizată şi nici în cauza de faţă având ca obiect excepţia de nelegalitate invocată de aceştia. Se va cita în continuare autoritatea emitentă – Guvernul României cu menţiunea că motivele excepţiei de nelegalitate nu i-au fost comunicate din cauză că acestea nu au fost depuse în scris la dosar, nici în dosarul de fond, de la Tribunalul Bucureşti, ca instanţă întâi sesizată şi nici în cauza de faţă.
C U R T E A, Având în vedere Hotărârea nr. 4/18.09.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a hotărât continuarea protestului şi soluţionarea proceselor numai în cauzele ce reclamă „ urgenţă” până la semnarea Pactului pentru Justiţie, având în vedere şi faptul că obiectul prezentei cauze nu impune judecarea de urgenţă, urmează a D I S P U N E : Amână judecata la data de 08.10.2009, pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.09.2009.
Faţă de obiectul cauzei dedus judecăţii – Excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 8 alineat 1 din Hotărârea de Guvern nr. 1643/2004, al cărei emitent este Guvernul României, apreciază necesar a se cita în cauză, în calitate de emitent al actului administrativ cu privire la care se invocă excepţia de nelegalitate şi GUVERNUL ROMÂNIEI