B**** -****** S****** G******* -**** P******
CreditorS** A***** A**** S****
DebitorÎn temeiul disp. art. 31 alin.5 din Legea nr. 85/2006, dispune conexarea dosarului cu nr. 1622/1259/2009 având ca obiect cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă formulată de creditorul BRD împotriva debitorului S.C ARTENE ARNOS S.R.L la dosarul cu nr. 495/1259/2009. Acordă termen de judecată, în vederea continuării procedurii. Amână judecarea cauzei la 15.04.2010. Cu drept de recurs, odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2010, la Tribunalul Comercial Argeş.
Se reia procedura de citare cu debitoarea, în baza art.85 C.pr.civilă. Având în vedere referatul întocmit din oficiu din care rezultă că pe rolul Tribunalului Comercial Argeş se află înregistrată cauza nr.495/1259/2009, în care la data de 10.12.2009 s-a dispus intrarea în faliment în procedura simplificată, urmează să se facă aplicaţia disp. art.31 alin.5 din Lg.85/2006 şi să se trimită cauza de faţă în vederea conexării ei la dosarul nr.495/1259/2009. Amână judecarea cauzei la 04.02.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Decembrie 2009