H***** I****
PetentHot: Admite propunerea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Galaţi privind liberarea condiţionată a condamnatului H***** I****. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului H***** I****, fiul lui Ticu şi Mariana, născut la data de 20.08.1986, în Brăila, jud. Brăila, în prezent deţinut la Penitenciarul Galaţi, din executarea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 346/2005 a Tribunalului Brăila (M.E.P.I. nr. 437/2005 emis de Tribunalul Brăila). În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Galaţi, urmând a fi inclus în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de către stat. În temeiul art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 3 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi de la comunicare pentru petentul condamnat. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28.08.2009.