B**** I***
InculpatCondamnă pe inculpatul B**** I***, poreclit „Luţă”, fiul lui Grigore şi Zamfira, născut la data de 30.07.1968 în Baia Sprie, CNP , cetăţean român, 10 clase, mecanic, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Satulung, sat Arieşu de Pădure, nr. 91, jud. Maramureş, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 5 din OUG 195/2002 cu reţinerea art. 74 lit. a – 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa închisorii de 1 an. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal şi suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească suma de 400 RON cheltuieli judiciare statului. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică azi 13.01.2010.
Hotarare 28 din 13.01.2010Amânat în pronunţare pentru data de 13.01.2010.
Lipsa martorilor
Lipsa martorilor şi pentru a solicita relaţii de la Serviciul Poliţiei Rutiere
Având în vedere Hotărârea nr. 1 din 1.09.2009 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Baia Mare.
Termen acordat faţă de cererea de amânare depusă de apărătorul inculpatului - avocat Niţă Lazăr.
pentru a audia martorii încuviinţaţi
Pentru administrarea probatoriului testimonial
Lipsa inculpatului şi pentru ca apărătorul inculpatului să pregătească apărarea în prezenta cauză.