O****** N******* A* R********** C*********
Intimat ReclamantS*** G********* S***** ,*************
Recurent PârâtAdmite recursul. Modifică sentinţa. Respinge acţiunea.
Suspendat în baza art.-242 punct 2 cpc.
În temeiul art. 6 pct.1 din C.E.D.O., constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinabile, pentru a satisface dreptul la un proces echitabil, Consecvent Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul CURŢII DE APEL ORADEA din data de 31 august 2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie, Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a celor vizând plasamentul minorilor, Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen