S*** B****** C******
ReclamantC******* I*****
PârâtB** - D***
PârâtAdmite excepţia de perimare a cererii de chemare în judecată. Constată perimată cererea. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
În temeiul art. 242 alin.1 pct. 2 C.pr.civ. , suspendă judecarea cererii. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21.01.2010.
Având în vedere cererea de amânare formulată de reprezentantul reclamantei, pe care o apreciază ca fiind întemeiată,
Cu ocazia deliberării, Constatând lipsa de procedură cu pârâta Banca Comercială Română – Sucursala Deva, Apreciind necesar ca aceasta să îşi exprime în scris punctul de vedere cu privire la tranzacţia încheiată de părţi, având în vedere că asupra imobilului înscris în CF 6385/59 Deva este menţionat un drept de ipotecă,
In temeiul art 6 pct. 1 din CEDO constată că dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială constituie principii fundamentale pe care instanţa trebuie să le aplice cu prioritate, în orice litigiu, indiferent de modul în care puterea legislativă sau executivă înţelege să organizeze sistemul judiciar sau să aloce resurse pentru funcţionarea puterii judecătoreşti. Una din garanţiile care asigură premisele unei instanţe independente este stabilirea unui nivel corespunzător al remuneraţiei pentru judecător, iar judecata în mod echitabil a unei cauze este afectată în cazul în care judecătorul trebuie să soluţioneze un număr considerabil de dosare în aceeaşi zi sau într-un termen determinat. Văzând că prin proiectul legii unice a salarizării personalului plătit din fonduri publice se stabileşte o remuneraţie a judecătorilor de natură a conduce la ştirbirea independenţei acestora şi orice încercare a judecătorilor de a convinge puterea executivă de acest pericol a eşuat Apreciind că se impune stabilirea unui număr rezonabil de dosare ce poate fi soluţionat de un judecător în cursul unei zile sau al unei perioade determinate, pentru a satisface cerinţa dreptului la un proces echitabil Consecventa Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecatoriei Deva din data de 02.09.2009 şi în solidaritate cu ceilalţi judecători care împărtăşesc aceeaşi opinie Constată că se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întreg corpul judecătoresc, sub forma restrângerii activităţii şi amânării judecării tuturor cauzelor, cu excepţia celor privind măsurile preventive şi a ordonanţelor preşedinţiale în materia dreptului familiei. Cum prezenta cauză nu se încadrează în rândul excepţiilor de mai sus, urmează a se amâna judecata la un nou termen.
Amână judecata şi acordă termen la data de 10.09.2009, pentru când partile au termen in cunostinta. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.07.2009
Se va emite adresa la BCR Deva pentru a se comunica graficul de rambursare a creditelor acordate partilor si sumele de care acestea au beneficiat corespunzatoare celor doua contracte, respectiv contractul de ipoteca nr.463F/a din 16.03.2007 si contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 463 F/14.03.2007. Amână judecata şi acordă termen la data de 16.07.2009, pentru când partile au termen in cunostinta.
Amână judecata şi acordă termen la data de 18.06.2009, pentru când reclamanta are termen în cunoştinţă urmând a fi citaţi pârâtul şi BCR Deva.