Ş*** L******
PetentI****** M****
IntimatD**** M****
IntimatRespinge plângerea formulată de petenta Ş*** L******, domiciliată în com. Podari, str. Teilor, nr. 17, jud. Dolj, împotriva rezoluţiei dată de Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea în data de 03.10.2008, în dosarul nr. 488/P/2008,astfel cum a fost menţinută prin ordonanaţa din 05.08.2009 stată în doarul 139/II/2/2009 al aceluiaşi Parchet , ca nefondată şi menţine soluţia pronunţată. În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă petenta la plata sumei de 75 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.12.2009.
Având în vedere cererea de amânare formulată de av Nuţă Ovidiu pentru petentă , prin care solicită acordarea unui alt termen de judecată pentru a-şi pregăti apărarea , urmează a fi amânată judecarea cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 09.12.22009,
faţă de cererea de amânare formulată de intimata I****** M****, pentru a-şi pregăti apărarea se va acorda termen la 18.11.2009
Admite cererea de abţinere formulată de domnul judecător Cristian Grecescu, titularul completului nr 2 ,cu privire la judecarea cauzei ce face obiectul dosarului 1639/304/2009. Dispune înaintarea dosarului Preşedintelui instanţei ,pentru a fi repartizat ciclic Irevocabilă. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 26.10..2009 PREŞEDINTE, GREFIER, DORIN LUCIAN GRECU Hermina Tudor