P******* D******* L******
PetentC******** L**** M******* - S******** P****** C*********
IntimatSENTINŢA CIVILĂ NR.774/C Respinge, ca neîntemeiată, plângerea formulată de către petentul P******* D******* L******, reprezentat de ZANFIR IORGUŞ împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria PC număr 65133/31, întocmit la data de 25.05.2009, de către intimatul CONSILIUL LOCAL MANGALIA –SERVICIUL POLIŢIA COMUNITARĂ, prin PRIMARUL MANGALIEI. Definitivă. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.03.2010.
Pentru ca petentul să depună la dosar precizări scrise cu privire la cadrul procesual legal în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin.2 din Legea 215/2001. Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Mangalia, Având în vedere faptul că s-a desfiinţat completul de judecată C2S şi apreciind necesară înaintarea dosarului la registratura instanţei pentru a se proceda la repartizarea ciclică a prezentei cauze,
Deliberând asupra cererii de amânare a judecării cauzei formulată de petent şi apreciind că este întemeiată faţă de motivul invocat. În vederea respectării principiului contradictorialităţii şi respectării dreptului părţilor la un proces echitabil garantat de dispoziţiile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Având în vedere dispoziţiile art.156 Cod pr.civilă, precum şi împrejurarea că pricina se află la primul termen de judecată, o va încuviinţa ca atare.
Amână judecarea cauzei. Se va cita petentul cu un exemplar de pe înscrisurile depuse de intimat la dosarul cauzei, Stabileşte termen de judecată la data de 08.01.2010
ÎNCHEIERE Pentru a da posibilitatea petentului să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării formulate de intimat şi depusă la dosar la acest termen de judecată.