O*** P*** O** M****
ReclamantS* E*** L********* 2*** S**
PârâtD*** M****
Intimat,Admite cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cu sediul în Bucureşti, B-dul Unirii nr.74, sector 3, reprezentat prin Adina Nicoleta Bercea, director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, cu sediul procesual ales în Târgu-Mureş, strada Zăgazului nr.14/A, judeţul Mureş, în contradictoriu cu pârâta S.C. EGER LOGISZTIKA 2001 S.R.L., cu sediul în Târgu-Mureş, str.Tineretului nr.2, ap.44 judeţul Mureş înregistrată sub nr.J26/1140/2005, reprezentată prin administrator Fodor Peter şi în consecinţă: Dispune dizolvarea pârâtei S.C. EGER LOGISZTIKA 2001 S.R.L.şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în registrul comerţului, precum şi publicarea hotărârii de dizolvare în Monitorul Oficial al României, partea a-IV-a . Dispune comunicarea prezentei hotărârii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş. Cu drept de recurs în 30 de zile de la efectuarea publicităţii. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.01.2010.
.Stabileşte termen de judecată la data de 15.01.2010. Dispune citarea reclamantei şi a pârâtei cu menţiunea„ de a depune la dosar dovada înregistrărilor situaţiilor financiare” precum şi prin publicitate în modalitatea afişării la uşa instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art.95 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.12.2009