S*** R*** M*****
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul S*** R*** M*****, fiul lui Marian şi Victoriţa, născut la data de 11.12.1983, în localitatea Bucureşti, CNP *********0081, în prezent aflat în executarea pedepsei de 5ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.516/2008 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 467 zile de închisoare rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1.10.2009.