V***** L******** S*** A** S****** P************ V*****
PetentI************ J******* D* P****** P******
IntimatV***** L*****
PetentRespinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul V***** L*****. Menţine procesul-verbal seria CC nr.3854558, încheiat la data de 10.07.2009, precum şi sancţiunea aplicată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.02.2010.
amana pronuntarea la data de 23 februarie 2010
Amână judecarea cauzei la data de 16 februarie 2010, pentru când se va cita petentul cu copie de pe întâmpinare şi intimata. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 12 ianuarie 2010.
Efectuarea unei adrese către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova în sensul de a depune la dosarul cauzei planşe foto, certificat de verificare metrologică a aparatului radar, autorizaţie de operator radar a agentului care a întocmit procesul verbal, dacă radarul a fost în regim staţionar sau mobil. Amână judecarea cauzei la data de 12 ianuarie 2010, pentru când se vor cita părţile, petentul cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei procesul verbal de sancţionare contravenţională, precum şi o copie a acestuia în vederea comunicării intimatei. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 8 decembrie 2009.
Amână judecarea cauzei la data de 8 decembrie 2009, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţa publică astăzi 10 noiembrie 2009.