Dosar 16555/193/2009 din 08.12.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16555/193/2009
Data dosar:
08.12.2009
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.04.2010 la ora 08:30

    Complet: P3
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul I******** D****** (fiul lui Dumitru şi Olga, născut la data de 10.03.1975 în mun. Bucureşti, domiciliat în com. Răchiţi sat Roşiori jud. Botoşani, studii medii, stagiul militar îndeplinit, fără ocupaţie, cu antecedente penale, necăsătorit, CNP: 1750310070048), pentru săvârşirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere ”, prev. şi ped. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 74 lit. a, art. 76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 10 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 1, 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen. iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni. În baza art. 191 alin. (1) C.proc.pen. obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu Hilote Sebastian, deleg. nr. 4609/2009, se va avansa B.A. Botoşani din fondurile M.J.L.C. Cu apel în 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2010.

  • Sedinta din data de 15.04.2010 la ora 08:30

    Complet: Pa3
  • Amânat

    Amână pronunţarea cauzei la data de 29.04.2010 - ora 8,30.

  • Sedinta din data de 22.03.2010 la ora 08:30

    Complet: P3
  • Amânat

    Va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se reveni cu adresă către SEIP Botoşani prin care li se va solicita să comunice instanţei datele de identificare şi adresa martorului Rotariu Alexandru, CNP – 1530417076536, ultimul domiciliu cunoscut de instanţă fiind în sat. şi com. Durneşti, jud. Botoşani. De asemenea, va dispune a se reveni cu citarea martorului cu mandat, şi a inculpatului I******** D******, cu mandat de aducere şi prin afişare la uşa Consiliului local al com. Răchiţi.

  • Sedinta din data de 08.02.2010 la ora 08:30

    Complet: P3
  • Amânat

    Va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se emite adresă către SEIP Botoşani prin care li se va solicita să comunice instanţei datele de identificare şi adresa martorului Rotariu Alexandru, CNP – 1530417076536, ultimul domiciliu cunoscut de instanţă fiind în sat. şi com. Durneşti, jud. Botoşani. De asemenea, va dispune citarea inculpatului I******** D****** şi a martorului de la urmărirea penală, Balaniuc Cătălin şi, cu mandat de aducere.

  • Sedinta din data de 05.01.2010 la ora 08:30

    Complet: Pa3
  • Amânat

    Va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se emite adresă către Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Botoşani prin care să li se solicite să înainteze la dosar sentinţa penală nr. 573/2007 cu menţiunea datei rămânerii definitive. De asemenea, va dispune a se introduce în cauză şi cita martorii de la urmărirea penală, numiţii Balaniuc Cătălin domiciliat în com. Răchiţi, jud. Botoşani şi şi Rotariu Alexandru domiciliat în com. Durneşti, jud. Botoşani.

Flux dosar


Actualizare GRPD