A**** C********* N*****
InculpatB****** A***
InculpatB**** A*****
Parte responsabilă civilmenteS***** A**
Parte responsabilă civilmenteS**** E****** L***** P******
Parte vătămatăÎndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei penale nr. 3105 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 13.10.2009, cu privire la inculpatul B.A., în sensul că executarea, de către acesta, a măsurii educative a internării într-un centru de reeducare a început la data de 15.05.2009, şi nu la 18.05.2009, cum greşit s-a menţionat. Definitivă. Soluţionată în Camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 12.11.2009.
I. În temeiul dispoziţiilor art. 101 lit. c raportate la cele ale art. 104 Cod penal, aplică inculpatului A.C.N., în prezent internat în Centrul de Reeducare Tg. Ocna, cetăţean român, studii 6 clase, cu antecedente penale, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, pe o perioadă nedeterminată, dar cel mai târziu până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c şi alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 alin. 2 Cod penal. Constată că infracţiunea ce a făcut obiectul prezentei cauze, comisă la data de 17.04.2008, a fost săvârşită de inculpatul A.C.N.în concurs de infracţiuni, potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal, cu infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm Cod penal, comisă la data de 17.02.2008, pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe o perioadă nedeterminată, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 18 ani, prin sentinţa penală nr. 3925 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 18.12.2008, menţinută şi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 238/30.04.2009 a Tribunalului Iaşi. Constată că inculpatul A.C.N.are de executat o singură măsura educativă, aceea a internării într-un centru de reeducare pe durată nedeterminată, dar cel mai târziu până la împlinirea vârstei de 18 ani, executarea acesteia începând la data de 22.05.2009. II. În temeiul dispoziţiilor art. 101 lit. c raportate la cele ale art. 104 Cod penal, aplică inculpatului B.A., în prezent internat în Centrul de Reeducare Tg. Ocna, cetăţean român, studii 4 clase, cu antecedente penale, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, pe o perioadă nedeterminată, dar cel mai târziu până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c şi alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 alin. 2 Cod penal. Constată că infracţiunea ce a făcut obiectul prezentei cauze, comisă la data de 17.04.2008, a fost săvârşită de inculpatul B.A. în concurs de infracţiuni, potrivit dispoziţiilor art. 33 lit. a Cod penal, cu: - infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 99 şi urm Cod penal, comisă la data de 1.09.2007, pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a libertăţii supravegheate pe timp de un an, prin sentinţa penală nr. 3087 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 15.10.2008, rămasă definitivă prin neapelare la data de 7.11.2008; - infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi urm Cod penal, comisă la data de 17.02.2008, pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe o perioadă nedeterminată, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 18 ani, prin sentinţa penală nr. 3925 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 18.12.2008, rămasă definitivă prin neapelare la data de 20.01.2009; - infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b şi c, alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi urm. Cod penal, comisă la data de 24.12.2007, pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de reeducare pe o perioadă nedeterminată, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 18 ani, prin sentinţa penală nr. 2530 pronunţată de Judecătoria Iaşi la data de 23.07.2009, rămasă definitivă prin neapelare la data de 30.08.2009. Constată că inculpatul B.A. are de executat o singură măsura educativă, aceea a internării într-un centru de reeducare pe durată nedeterminată, dar cel mai târziu până la împlinirea vârstei de 18 ani, executarea acesteia începând la data de 18.05.2009. Constată că partea vătămată S.E.L.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul dispoziţiilor art. 191 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare dintre inculpaţii A.C.N. şi B. A. la plata sumei de 450 de lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care sumele reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu – av. Postolache Cristina, potrivit delegaţiei nr. 2600/2009, respectiv Alupei Cezar, potrivit delegaţiei nr. 1775/2009, în cuantum de câte 200 de lei, urmează a fi avansate către Baroul Iaşi din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru reprezentantul Ministerului Public şi de la comunicare pentru inculpaţi şi partea vătămată. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.10.2009.
Amână pronunţarea cauzei la data de 13.10.2009
Amână pronunţarea cauzei la data de 07.10.2009
Amână judecarea cauzei la data de 02.10.2009
Amână judecata şi acordă termen la data de 04.09.2009, pentru când se vor depune înscrisuri în circumstanţiere.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 31.07.2009 în vederea administrării probelor
Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 26.06.2009 pentru când se va asigura transferul inculpatului; va fi audiat martorul din lucrări
Amână judecarea cauzei la data de 29.05.2009 pentru când vor fi audiaţi martorii
Amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 24.04.2009 pentru când se vor administra probele
Amână cauza la data de 27.03.2009 pentru când se va asigura asistenţa juridică pentru inculpat, se va îndeplini procedura de citare cu părţile, se vor comunica relaţiile solicitate