R**** A*****************
Recurent ReclamantR**** A********
Recurent ReclamantB***** D* C******* S* P********** I********* D**
Intimat PârâtC****** L***** D* F*** F****** D**
Intimat PârâtO****** D* C******* S* P********** I********* C***
Intimat PârâtRespinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul R.A. şi anulează recursul reclamantei R.A.M. împotriva deciziei civile nr. 21/A din 15 ianuarie 2009 a Tribunalului CLuj pronunţată în dosar nr. 1657/219/2008, pe care o menţine. Decizia este irevocabilă. DAtă şi pronunţată în şedinţa publică din 10 iunie 2009.
Respinge cererea de reexaminare formulată de petenţii R**** A******** şi Roman Alexandrina Monica împotriva încheierii civile din 29 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1657/219/2008. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 4 iunie 2009.
În vederea comunicării încheierii prin care s-a soluţionat cererea de ajutor public judiciar sub forma asistării prin avocat, stabileşte termen la 10 iunie 2009. RESPINGE CA NEFONDATĂ CEREREA DE ACORDARE A AJUTORULUI JUDICIAR PRIN APĂRĂTOR, FORMULATĂ DE PETENŢII R.A. ŞI R.M.A. ÎN DOSARUL NR. 1657/219/2008 AL CURŢII DE APEL CLUJ. CU DREPT DE REEXAMINARE ÎN TERMEN DE 5 ZILE DE LA COMUNICARE. DATĂ ÎN CAMERA DE CONSILIU ŞI PRONUNŢATĂ ÎN ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 29 APRILIE 2009.