Dosar 165/177/2009 din 03.02.2009

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 165/177/2009
Data dosar:
03.02.2009
Instanta:
Judecătoria Alesd
Departament:
Judecătoria Aleşd
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.03.2010 la ora 09:30

    Complet: Penal 2 Vineri
  • Soluţionare

    În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, condamnă pe inculpatul SIMUŢ DUMITRU, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică care depăşeşte limita legală, la o pedeapsă de : - 1 (un) an închisoare În baza art. 71 C. pen, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit a teza II şi lit b Cpen. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art. 82 Cod penal şi atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării. În baza art. 71 alin 5 C.pen, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 650 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Onorariul avocatului din oficiu Ilaş Cornelia, în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor, conform delegaţiei nr. 383/2009. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare.

  • Sedinta din data de 12.03.2010 la ora 09:30

    Complet: Penal 2 Vineri
  • Amânat

    În vederea deliberării, amână pronunţarea hotărârii pentru termenul din data de 19.03.2010

  • Sedinta din data de 05.03.2010 la ora 09:30

    Complet: Penal 2 Vineri
  • Amânat

    În vederea deliberării, amână pronunţarea hotărârii pentru termenul din data de 12.03.2010

  • Sedinta din data de 22.01.2010 la ora 09:30

    Complet: Penal 2 Vineri
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 05.03.2010, pentru probe.

  • Sedinta din data de 30.10.2009 la ora 09:30

    Complet: Penal 2 Vineri
  • Amânat

    Amână cauza pentru termenul de judecată din data de 22.01.2010, faţă de lipsa martorilor.

  • Sedinta din data de 04.09.2009 la ora 09:30

    Complet: Penal 2 Vineri
  • Amânat

    Având în vedere Hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Aleşd din data de 31.08.2009, cu privire la încetarea activităţii de judecată cu excepţia situaţiilor în care se pune în discuţie măsurile preventive ori suspendarea provizorie a executării silite în condiţiile art. 403 al. 4 Cod procedură civilă, amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 30.10.2009.

  • Sedinta din data de 29.05.2009 la ora 09:30

    Complet: Penal 2 Vineri
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 04.09.2009, pentru probe.

  • Sedinta din data de 17.04.2009 la ora 09:30

    Complet: Penal 2 Vineri
  • Amânat

    Amânat pentru data de 29.05.2009 faţă de lipsa apărătorului din oficiu.

  • Sedinta din data de 06.03.2009 la ora 09:30

    Complet: Penal 2 Vineri
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei pentru termenul de judecată din data de 17.04.2009, faţă de lipsa unui apărător pentru inculpat.

Flux dosar


Actualizare GRPD