S***** N* F***********
InculpatP******* C**************
Parte vătămatăS******* C***** J******* D* U****** D* U****** T********
Parte civilăÎn baza art. 184 alin. 2 şi 4 C. pen. condamnă pe inculpat la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei principale aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate, pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, stabilit potrivit prevederilor art. 82 alin. 1 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite, prevăzute de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., privitoare la cauzele de revocare a suspendării condiţionate. În baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 C. proc. pen., raportat la art. 998-999, art. 49 alin. 1 şi art. 50 alin. 1 din Legea nr.136/1995 şi art. 313 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TIMIŞOARA şi obligă inculpatul, alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. GROUPAMA ASIGURĂRI S.A., să plătească părţii civile suma de 3357,63 lei, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul material. Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 191 alin. 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Amână pronunţarea la 23.08.2010.
Admite cererea inculpatului privind prelungirea dreptului de circulaţie. Citarea cu mandat de aducere a martorului lipsă, la adresa de domiciliu comunicată prin adresade la DEP.
Emiterea unei adrese pentru comunicarea domiciliului/reşedinţei martorilor.
Citarea cu mandat de aducere a martorilor lipsă. Admite cererea inculpatului privind prelungirea dreptului decirculaţie.
Respinge excepţia tardivitării introducerii în cauză, formulată deasigurător. Citarea martorilor lipsă în vederea audierii.
Admite cererea formulată de inculpat. În baza art. 111 alin. 6 din OUG 195/2002 republicată, astfel cum a fost modificată prin OUG 146/2008, precum şi prev. art. 66 C.p.p., dispune eliberarea unei copii de pe prezenta încheiere din care să rezulte dispunerea expresă a instanţei de prelungirea dreptului de circulaţie cu autovehiculul pe drumurile publice pe o perioada de 30 de zile începând cu data de 22.03.2010.
Se citează martorii din rechizitoriu în vederea audierii
Admite cererea formulată de inculpat. În baza art. 111 alin. 6 din OUG 195/2002 republicată, astfel cum a fost modificată prin OUG 146/2008, precum şi prev. art. 66 C.p.p., dispune eliberarea unei copii de pe prezenta încheiere din care să rezulte dispunerea expresă a instanţei de prelungirea dreptului de circulaţie cu autovehiculul pe drumurile publice pe o perioada de 30 de zile începând cu data de 15.12.2009. Se acordă termen în cunoştinţă inculpatului şi părţi vătămate P.C.A. Se citează partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, asigurătorul SC Groupama SA. Amână judecarea cauzei la data de 01 februarie 2010. Pronunţată în şedinţa publică din 14 decembrie 2009.
Ia act de constituirea de parte civilă în cauză a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara. Încuviinţează cererea formulată de către procuror şi dispune introducerea în cauză a asigurătorului SC Asiban SA. Se acordă termen în cunoştinţă inculpatului şi părţi vătămate Popovici Cosmina Andreea. Se citează partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, asigurătorul SC Asiban SA. Amână judecarea cauzei la data de 14 decembrie 2009. Pronunţată în şedinţa publică din 28 octombrie 2009.