S* V******** S**
CreditorS* I****** G******* S**
DebitorAdmite cererea formulată de creditoarea S.C. Vestimpex SRL, cu sediul în localitatea Suceava, str. Bujorilor, nr. 12, bl. 105, sc. B, ap. 37, jud. Suceava şi dispune învestirea cu formulă executorie a Ordonanţei civile nr. 15151 din 10.11.2009 pronunţată de Judecătoria Timişoara in dosarul nr. 16690/325/2009, irevocabilă prin neexercitarea cererii în anulare. Executorie. Irevocabilă.
Admite cererea precizată de creditoarea S* V******** S**, în contradictoriu cu debitoarea SC Îngerii Galbeni SRL. Somează debitoarea, ca în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, să plătească creditoarei, suma de 3.213 lei, reprezentând debit restant şi 420,45 lei reprezentând dobânda legală aferentă pentru perioada 04.06.2008 – 30.09.2009. Obligă debitoarea să plătească creditoarei, suma de 39,3 lei, cheltuieli de judecată. Cu drept de acţiune în anulare în termen de 10 zile de la comunicare
Amână judecarea cauzei la data de 10.11.2009, în vederea refacerii procedurii de citare cu debitoarea, pentru când se vor cita părţile, debitoarea cu copie acţiune şi acte anexe şi cu menţiunea de a depune întâmpinare. Pe citaţia debitoarei se adăugă la rubrica adresei menţiunea “16 Magazie”