M***** G*******
PetentAdmite propunerea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului Galaţi privind liberarea condiţionată a condamnatului MERCAN GEORGICĂ. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului MERCAN GEORGICĂ, din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 517/2008 a Tribunalului Galaţi (M.E.P.I. nr. 691/2006 emis de Tribunalul Galaţi).
În temeiul disp.art.6 din CEDO, pentru ca părţile să aibă dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecat de o instanţă independentă şi imparţială, şi a Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Galaţi din data de 16.09.2009, amână judecarea cauzei la data de 01.10.2009 S.1.
TERMEN DE JUDECATA: 17.09.2009 SALA 1, TIMPUL 1, CP6 Pentru continuarea judecatii.