Dosar 16778/193/2009 din 14.12.2009

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16778/193/2009
Data dosar:
14.12.2009
Instanta:
Judecătoria Botoșani
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.04.2010 la ora 08:30

    Complet: P3
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul I******** F***** (fiul lui Petru şi Adela, născut la 20.04.1989 în com. Flămânzi jud. Botoşani, domiciliat în com. Prăjeni sat Prăjeni jud. Botoşani, cetăţean român, fără antecedente penale, studii 12 clase, student, necăsătorit, CNP 1890420073826), pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat”, prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. (i) C.pen. cu aplicarea art. 74 lit. a, b, c, art. 76 alin. 1 lit. c C.pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (1), (2) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. (a) teza a II-a şi lit. (b) C.pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C.pen. suspendă executarea acesteia pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C.proc.pen. atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni şi asupra dispoziţiilor art. 85 privind revocarea pedepsei în cazul neîndeplinirii obligaţiilor civile. Ia act că inculpatul a plătit suma de 700 lei reprezentând contravaloarea unui bloc-motor marca „Opel”. Ia act că inculpatul a plătit, în parte, suma de 50 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor gardului. În temeiul art. 14 şi 346 alin. 1 C.proc.pen. respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă SC „C&G Allcars” SRL Răchiţi, prin administrator Fantu Mihai-Cristian (înregistrată cu nr. J07/712/2007, CUI 22846460, cu sediul în com. Răchiţi jud. Botoşani) pentru suma de 950 lei reprezentând contravaloarea reparaţiilor gardului societăţii, ca nefondată. În temeiul art. 191 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 250 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror, inculpat şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2010.

  • Sedinta din data de 23.04.2010 la ora 08:30

    Complet: Pa3
  • Amânat

    Amână pronunţarea cauzei la data de 29.04.2010.

  • Sedinta din data de 22.03.2010 la ora 08:30

    Complet: P3
  • Amânat

    Va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se reveni cu citarea martorului Matei Ioan Radu şi pentru când se vor administra proba cu înscrisuri în circumstanţiere.

  • Sedinta din data de 16.02.2010 la ora 08:30

    Complet: Pa3
  • Amânat

    Va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se reveni cu citarea inculpatului.

  • Sedinta din data de 13.01.2010 la ora 08:30

    Complet: P3
  • Amânat

    Va acorda termen de judecată pentru când va dispune a se reveni cu citarea inculpatului , a părţii vătămate. De asemenea, va dispune introducerea în cauză a martorilor de la urmărirea penală, numiţii matei Ioan Radu domiciliat în Botoşani, str. Împărat Traian, nr.37, sc.A, ap.8 , jud. Botoşani şi Botez Bogdan Florin domiciliat în Botoşani, str. Împărat Traian, nr.87, jud. Botoşani. Consideră necesar a se emite adresă către IPJ Botoşani prin care li se va solicita cazierul inculpatului I******** F***** .

Flux dosar


Actualizare GRPD