B****** G*******
RecurentB**** G****
IntimatU******* A************ T********** P******* T******
IntimatC**** I*****
IntimatAdmite cererea de abtinere formulată de dl judecator Dinu Jelea. Dispune inaintarea dosarului la compartimentul ,, Registratură’’ in vederea repartizării cauzei in sistem aleatoriu-informatic.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C**** I*****, invocată de Bîrlă M. Ghiţă. Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect acţiune în constatare a uzucapiunii, formulată de reclamantul B****** G******* în contradictoriu cu pârâţii B**** G**** şi Unitatea administrativ teritorială Tulnici. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.11.2009.
În baza art. 260 C.p.c. amână pronunţarea pentru data de 30.11.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.11.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 17.11.2009, termen acordat la cerere, pentru când va fi citat martorul Baciu Ion. Se vor cita părţile care nu au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27.10.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 27.10.2009, termen acordat pentru când reclamantul va lua la cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Se va cita pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Primăria Tulnici, celelalate părţi având termen în cunoştinţă.
Constatând ca se impune adoptarea unei forme de protest major, în solidaritate cu întregul corp judecătoresc, pentru a atrage atenţia opiniei publice cu privire la pericolul subminării independentei justiţiei, se amâna judecarea cauzei, la data de 29.09.2009, urmând a fi citate părţile care nu au termen in cunoştinţa. Pronunţată in şedinţa publica astăzi, 01.09.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 01.09.2009, termen acordat pentru când se vorv emite adrese către Biroul Local de Expertiză şi către d-l expert Cristea Dănuţ. Pune în vedere pârâtului B**** G****, prin apărătorul ales să prezinte martorii la noul teremn de judecată, sub sancţiunea decăderii acestora din probatoriu. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16.06.2009.
Încuviinţează pentru părţi probele solicitate. Amână judecarea cauzei pentru data de 16.06.2009, termen acordat pentru când se vor administra probatorii, precum şi pentru când se va emite adresă către Primăria com. Tulnici cu menţiunea de a comunica instanţei pe numele cui se afla terenul din litigiu în anul 1978 şi cum a evoluat acesta în Registrul Cadral. Pune în vedere reclamantului să achite onorariul de expert în vederea emiterii adreselor către Biroul de Expertiză Locală şi către d-l expert Cristea Dănuţ. Prorogă discuţia cu privire la ecepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul B**** G**** la noul termen de judecată. Se va cita pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Primăria Tulnici, celelalte părţi având termen în cunoştinţă.
Amâna judecarea cauzei la data de 19.05.2009, termen acordat pentru când reclamantul va lua la cunoştinţă de conţinutul întâmpinărilor. Se va cita pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Primăria Tulnici, celelalte părţi având termen în cunoştinţă.
Amână judecarea cauzei la data de 21.04.2009, termen acordat pentru când se va prezenta la noul termen de judecată apărătorul reclamantului. Se vor cita pârâtele, celelalte părţi având termenul în cunoştinţă.