C******* M*******
ReclamantP******* G*******
PârâtP******* E****
PârâtM**** I**
PârâtAdmite excepţia de netimbrare a cererii, invocată de pârâţi. Anulează cererea având ca obiect grăniţuire, revendicare, despăgubiri, formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii, ca netimbrată. Cu drept de apel in 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.03.2009.
Respinge cererea de scutire de la plata taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar, formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii .Obligă reclamanta la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 323 lei pentru capătul de cerere privind despăgubirile şi 19 lei pentru cererea de grăniţuire şi a timbrului judiciar în cuantum de 2,55 lei. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Data în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25.03.2009.
Pentru ca reclamanţii să indice pentru toate capetele de cerere cu cine înţeleg să se judece şi pentru a face dovada veniturilor în vederea soluţionării cererii de scutire de la plata taxei judiciare de timbru.