T******* M******
ReclamantT******* V*****
Pârâtadmite actiunea
amana pronunţarea la 17.03.2010
Se va solicita reclamantei să se prezinte în instanţă pentru a-şi susţine acţiunea şi să facă apărări faţă de întâmpinare . Se va emite adresă la Poliţie pentru a solicita să ne comunice dacă există proces-verbal de contravenţie privind pe Ţibuleac Viorel sau sesizări prin apel 112 din partea numiţilor Anichei Alin şi Ţibuleac Andrei. Dispune a se audia martorii pârâtului la următorul termen de judecată sub sancţiunea decăderii din această probă ,şi ,
Dispune a se comunica reclamantei un exemplar din întâmpinare, sens în care i se va efectua adresă. Se va solicita reclamantei să se prezinte în instanţă pentru a-şi susţine acţiunea şi să facă apărări faţă de întâmpinare. Apreciind ca util, pertinent şi concludent probatoriul testimonial solicitat de apărătorul pârâtului, instanţa îl încuviinţează şi pune în vedere pârâtului să asigure prezenţa martorilor Roşu Marcel şi Coşoreanu Liliana la următorul termen.
Dispune citarea pârâtului Ţibuleac Viorel, cu menţiunea „personal la interogatoriu”, conform dispoziţiilor art. 225 Cod procedură civilă, precum şi a se emite adresă acestuia, la care se va ataşa declaraţia reclamantei Ţibuleac Mariana, cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere faţă de precizarea reclamantei cu privire la transformarea cererii de evacuare într-o acţiune de drept comun, În vederea depunerii de către reclamanta Ţibuleac Mariana de înscrisuri doveditoare, din care să rezulte că, datorită comportamentului pe care l-a avut, pârâtul a fost sancţionat contravenţional şi internat în spital, Dispune trimiterea cauzei completului de judecată iniţial învestit, respectiv C. 18 (judecător Neculai Maria – Alina),
Întrucât pentru soluţionarea cauzei este necesară administrarea de probe, instanţa va dispune amânarea cauzei şi efectuarea unei adrese reclamantei pentru a i se pune în vedere să se prezinte în instanţă la următorul termen de judecată şi să asigure prezenţa a doi martori, în vederea audierii