Dosar 1700/212/2009 din 23.01.2009

furtul (art.208 C.p.) art. 209C.p.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1700/212/2009
Data dosar:
23.01.2009
Instanta:
Judecătoria Constanța
Departament:
SECTIA PENALA
Obiect:
furtul (art.208 C.p.) art. 209C.p.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.10.2009 la ora 08:30

    Complet: Pamânări/incidente 7
  • Soluţionare

    În baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e,g,i Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a,c Cod penal şi art.76 alin.1 lit.c Cod penal condamnă inculpatul Todiraşcu Ionuţ la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o durată de 2 ani şi 6 luni, reprezentând termen de încercare, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal. În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de încercare. În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a-teza a doua, b Cod penal şi în baza art.71 alin.5 Cod penal constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Ia act că partea vătămată Gavrilă Ion nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

  • Sedinta din data de 16.10.2009 la ora 08:30

    Complet: P7-2014
  • Amânat

    Amana pronuntarea la data de 21.10.2009.

  • Sedinta din data de 18.09.2009 la ora 08:30

    Complet: P7-2014
  • Încheiere

    Având în vedere Hotărârea nr.5 din 01.09.2009 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Constanţa privind măsurile de protest adoptate, amana cauza la data de 16.10.2009

  • Sedinta din data de 19.06.2009 la ora 08:30

    Complet: P7-2014
  • Încheiere

    Amana cauza la data de 18.09.2009 pentru administrare probe.

  • Sedinta din data de 15.05.2009 la ora 08:30

    Complet: P7-2014
  • Încheiere

    Amână cauza la data de 19.06.2009 fata de lipsa de procedura.

  • Sedinta din data de 28.04.2009 la ora 11:30

    Complet: P5-2014
  • Încheiere

    Amână cauza la data de 15.05.2009, P.7, faţă de lipsa referatului de evaluare cu privire la inculpat.

  • Sedinta din data de 24.03.2009 la ora 11:30

    Complet: P5-2014
  • Încheiere

    In scopul cintinuarii cercetarii judecatoresti , acorda cauzei termen la data de 28.04.2009 .

  • Sedinta din data de 24.02.2009 la ora 11:30

    Complet: P5-2014
  • Încheiere

    AMINA CAUZA LA 24.03.2009 PENTRU ADM.PROBE

Flux dosar


Actualizare GRPD