S***** F*****
Intimat ReclamantS***** M*****
Intimat ReclamantV******* E**** F*********
Intimat ReclamantS***** I**
Intimat PârâtS***** M****
Intimat PârâtRespinge cererea de indreptare eroare materiala. cu recurs. Pronuntata in sedinta publica din data de 31.01.2013.
Incheiere finala dezinvestire din 31.01.2013amana pronuntarea la data de 31.01.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.01.2013Emite adresă către Tribunalul Argeş, pentru a înainta dosarul cu nr. 17039/280/2009, aflat pe rolul Tribunalului Argeş în vederea soluţionării apelului declarat de numitul Stoica Constantin cu termen de judecată la data de 21.12.2012. Amână judecarea cauzei la 24.01.2013. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Decembrie 2012.
Admite acţiunea precizată şi completată. Respinge cererea reconvenţională. Dispune anularea certificatului de moştenitor, autentificat sub nr. 324/31.10.1997 încheiat la B.N.P. Cârstoiu Valerica. Dispune ieşirea din indiviziune a părţilor, varianta unică a raportului de expertiză efectuată de ing. expert Ionescu Steliana, omologat în această variantă. Obligă pe pârâţi şi pârâtul-reclamant să plătească reclamanţilor-pârâţi suma de 3198 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi. 21.06.2012.
Amână pronunţarea la data de 21.06.2012. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.06.2012.
Respinge obiecţiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză întocmit în cauză de ing.expert Ionescu Steliana, ca neîntemeiate. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.05.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar completarea la raportul de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă în conformitate cu dispoziţiile art. 108 indice 1 pct. 2 lit. c Cpc . Amână judecarea cauzei la data de 10.05.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Aprilie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite obiecţiunile formulate de pârâtul-reclamant la raportul de expertiză în specialitatea agricultură. Dispune completarea raportului de expertiză, în sensul celor dispuse prin încheierile de şedinţă pronunţate în cauză, începând cu 28.04.2011, respectiv expertul să precizeze valoarea terenului din punctul Acasă pornind de la valoarea tehnică ( ce va avea în vedere dotarea cu utilităţi şi aproprierea de mun. Piteşti) ce urmează a fi corectată cu preţurile practicate pe piaţă, conform metodei costului prin bonitare. Dispune amendarea expertului cu suma de 300 lei pentru refuzul de a răspunde obiectivului stabilit, potrivit dispoziţiilor art. 108 indice 1 pct. 2 lit. c Cpc. Emite adresă către expert pentru completarea raportului de expertiză potrivit celor de mai sus. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la data de 05.04.2012, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Cu drept de cerere de reexaminare pentru amenda judiciară. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Martie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul pârâtului, prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de conţinutul completării raportului de expertiză Amână judecarea cauzei la data de 15.03.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2012
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Faţă de la obiecţiunile formulate de pârât la raportul de expertiză depus la data de 02.06.2011, cu privire la vecinătăţi, instanţa constată că s-a pronunţat pe aceste obiecţiuni printr-o încheiere interlocutorie. Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a depune la dosar completarea raportului de expertiză dispusă în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 23.02.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Ianuarie 2012
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de apărătorul reclamanţilor, prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare. Amână judecarea cauzei la data de 19.01.2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar completarea la raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 08.12.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2011.
Admite, în parte, obiecţiunile formulate de pârâtul-reclamant Stoica Constantin la raportul de expertiză specialitatea agricultură. Dispune completarea raportului de expertiză în ceea ce priveşte evaluarea terenului din punctul „Acasă”, în sensul ca expertul să precizeze valoarea pornind de la valoarea tehnică(ce va avea în vedere dotarea cu utilităţi şi apropierea de mun. Piteşti) ce urmează a fi corectată cu preţurile practicate pe piaţă. Respinge celelalte obiecţiuni ca neîntemeiate. Emite adresă către expert în sensul celor de mai sus. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la data de 03.11.2011, în cunoştinţă părţilor. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.10.2011.
Amână pronunţarea asupra obiecţiunilor pentru data de 20.10.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.10.2011.
Amână pronunţarea asupra obiecţiunilor pentru data de 13.10.2011. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.10.2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză, cu menţiunea de avertisment amendă. Amână judecarea cauzei la data de 06.10.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Septembrie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către expertul cauzei, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 01.09.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Cu privire la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, instanţa constată că prin cererile depuse la dosar, părţile au învederat instanţei că imobilul casă bătrânească reţinut la masa de partaj se regăseşte pe terenul în suprafaţă de 1000 mp, iar că pe terenul în suprafaţă de 505 mp autorul reclamanţilor, respectiv Stoica Gheorghe a edificat o casă cu trei camere ce nu a fost reţinută la masa de partaj. De asemenea, constată că expertul, la momentul identificării totale a terenului de 1505 mp, reţinut de instanţă în cuprinsul încheierii de admitere în principiu, nu a respectat vecinătăţile terenului menţionat în procesele verbale de punere în posesie şi nici nu a identificat construcţia edificată de defunctul Stoica Gheorghe, astfel că, se impune refacerea raportului de expertiză cu identificarea în mod corect a suprafeţei totale de 1505 mp ce fac obiectul prezentei cauze. Cu privire la terenul în suprafaţă de 3878,88 mp din pct. ,, Goleasca, instanţa dispune întocmirea şi a unei variante de lotizare în care să se formeze loturi pornind de la drumul betonat, potrivit solicitărilor părţilor. Cu privire la evaluarea la evaluarea terenurilor, instanţa constată că expertul s-a raportat numai la două oferte de preţuri menţionate în extrase de pe internet, astfel că, expertul va avea în vedere criteriile privind dotarea cu utilităţi şi apropierea de zona municipiului Piteşti despre care se face vorbire la efectuarea evaluării, urmând a indica şi actele normative avute în vedere. Pentru identificarea corectă a terenului din pct. ,, Acasă”, expertul să se deplaseze la Primăria Ştefăneşti pentru a avea în vedere planurile parcelare şi planurile cadastrale din zonă. De asemenea, va respinge cererea formulată de reclamanţi, prin apărător, prin care solicită ca expertul să transpună în teren schiţa anexă la minuta din 20 martie 1992. Emite adresă către expertul cauzei, pentru a răspunde la obiecţiunile admise de instanţă. Amână judecarea cauzei la data de 09.06.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Aprilie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adresă către Comisia locală de fond funciar Ştefăneşti, pentru a înainta schiţa anexă a procesului verbal de punere în posesie nr. 12203/31.07.2002. Prorogă pronunţarea asupra obiecţiunilor formulate la completarea raportului de expertiză de către pârât. Prorogă discuţiile asupra probei cu cercetare la faţa locului tul Stoica Constantin, după depunerea relaţiilor solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 28.04.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Aprilie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Ia act de susţinerile părţilor, prin reprezentanţi, în sensul că nu formulează obiecţiuni la raportul de expertiză în specialitatea construcţii. Revine cu adresă către expertul în specialitatea agricultură, pentru a întocmi şi depune la dosar raportul de expertiză. Amână judecarea cauzei la data de 07.04.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Martie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Prin tragere la sorţi, instanţa numeşte expert în specialitatea agricultură, în persoana d-nei expert Ionescu Steliana şi stabileşte onorariul provizoriu în cuantum de 1000 lei în sarcina reclamanţilor, sens în care, pune în vedere să depună la dosar, în termen de 5 zile, dovada achitării onorariului de expert. Stabileşte ca obiective pentru raportul în specialitatea agricultură: identificarea, evaluarea şi întocmirea de propuneri de lotizare în mai multe variante. Prin tragere la sorţi, instanţa numeşte expert în specialitatea construcţii, în persoana d-nei expert Vasilescu Simona şi stabileşte onorariul provizoriu în cuantum de 800 lei în sarcina reclamanţilor ( având în vedere poziţia pârâtului Stoica Constantin), sens în care, pune în vedere să depună la dosar, în termen de 5 zile, dovada achitării onorariului de expert. Stabileşte ca obiective pentru raportul în specialitatea construcţii: identificarea şi evaluarea bunurilor. Ia act de susţinerile apărătorului pârâtului Stoica Constantin, în sensul că nu înţelege să achite onorariul provizoriu pentru expertul în specialitatea construcţii. Emite adrese către BLE şi experţii cauzei ( după ce se va depune la dosar dovezile privind achitarea onorariilor), pentru întocmirea rapoartelor de expertiză dispuse în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 03.03.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Constată deschisă succesiunea defunctului STOICA ALEXANDRU, decedat la data de 25.11.1996, cu ultimul domiciliu în Ştefăneşti, sat Viişoara, jud. Argeş. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului se compune din teren în suprafaţă de 1505 mp, o casă cu două camere şi o bucătărie de vară edificate pe acest teren, situat în intravilanul Ştefăneşti, sat Viişoara, jud. Argeş şi un teren în suprafaţă de 3175 mp situat în Ştefăneşti, sat Viişoara, jud. Argeş, pct. Lac Goleasca. Constată că moştenitori cu vocaţie succesorală utilă au rămas reclamanţii - pârâţi, în calitate de nepoţi de fiu predecedat, cu o cotă de 3/28, pârâţii Stoica(Ciopârtac)Maria, Stoica Ioan, Ştefan Florentina, S***** M**** şi pârâtul-reclamant Stoica Constantin, în calitate de fii, cu câte o cotă de 3/28 şi pârâţii Stoica Ofelia, Di Casino Florentina, Stoica Ana Ionela şi Pavel Alexandra Ştefania, în calitate de nepoţi de fiu predecedat, cu o cotă de 3/28. Asupra cererii privind anularea certificatului de moştenitor autentificat sub nr. 324/31.10.1997, instanţa se va pronunţa odată cu fondul cauzei. Constată deschisă succesiunea defunctei STOICA IOANA, decedată la data de 31.08.2003, cu ultimul domiciliu în Ştefăneşti, sat Viişoara, jud. Argeş. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei se compune din cota de 1/4(dobândită prin moştenire de pe urma defunctului Stoica Alexandru) din următoarele bunuri: teren în suprafaţă de 1505 mp, o casă cu două camere şi o bucătărie de vară edificate pe acest teren, situat în intravilanul Ştefăneşti, sat Viişoara, jud. Argeş şi un teren în suprafaţă de 3175 mp situat în Ştefăneşti, sat Viişoara, jud. Argeş, pct. Lac Goleasca. Constată că moştenitori cu vocaţie succesorală utilă au rămas reclamanţii - pârâţi, în calitate de nepoţi de fiu predecedat, cu o cotă de 1/6, pârâţii Stoica Ioan, Ştefan Florentina, S***** M**** şi pârâtul-reclamant Stoica Constantin, în calitate de fii, cu câte o cotă de 1/6 şi pârâţii Stoica Ofelia, Di Casino Florentina, Stoica Ana Ionela şi Pavel Alexandra Ştefania, în calitate de nepoţi de fiu predecedat, cu o cotă de 1/6. Constată că părţile sunt proprietari în indiviziune asupra bunurilor ce fac obiectul masei partajabile cu următoarele cote: reclamanţii - pârâţi, în calitate de nepoţi de fiu predecedat, cu o cotă de 25/168, pârâţii Stoica(Ciopârtac)Maria, cu o cotă de 18/168, Stoica Ioan, Ştefan Florentina, S***** M**** şi pârâtul-reclamant Stoica Constantin, în calitate de fii, cu câte o cotă de 25/168 şi pârâţii Stoica Ofelia, Di Casino Florentina, Stoica Ana Ionela şi Pavel Alexandra Ştefania, în calitate de nepoţi de fiu predecedat, cu o cotă de 25/168. Dispune efectuarea unor expertize specialitatea construcţii şi agricultură pentru identificarea, evaluarea şi întocmirea de propuneri de lotizare, lotizarea finală urmând a fi efectuată de către expertul specialitatea agricultură. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la data de 27.01.2011 în cunoştinţă părţilor. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Decembrie 2010.
Amână pronunţarea pentru data de 16.12.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09.12.2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către BNP Cârstoiu Valerica, cu menţiunea de a depune la dosar relaţiile solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 09.12.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Noiembrie 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Repune cauza pe rol, sens în care, emite adresă către BNP Cîrstoiu Valerica, cu menţiunea de a înainta copii certificate ale tuturor actelor din dosarul notarial nr. 252/1997, inclusiv procedurile de citare pentru data de 31.10.1997. Menţine termenul acordat, respectiv 11.11.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Octombrie 2010
Amână pronunţarea asupra IAP pentru data de 07.10.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.09.2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere martorului prezent, respectiv d-na Chiliment Constanţa să se prezinte necitată în vederea audierii, la următorul termen de judecată. Se citează martorul propus pentru audiere de către pârâtul Stoica Constantin, la adresa indicată. Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Septembrie 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează atât pentru reclamanţi cât şi pentru pârâtul Stoica Constantin proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu şi proba cu câte un martor, pe tezele probatorii indicate. Pune în vedere părţilor să depună la dosar, în termen de 5 zile, listele cu numele şi adresele martorilor, în vederea citării. Prorogă administrarea probei cu martori, după administrarea probei cu înscrisuri şi interogatoriu. Prorogă discuţiile asupra probei cu expertiză de specialitate, probă solicitată de către reclamanţi, după ce se va pronunţa încheierea de admitere în principiu Pune în vedere părţilor prezente să se prezinte necitate în vederea administrării interogatoriilor, sub sancţiunea aplicării dispoziţiilor art. 225 Cpc. Se citează părţile lipsă cu menţiunea ,, personal la interogatoriu”, sub aplicarea dispoziţiilor art. 225 Cpc. Se citează pârâta Di Casimo Florentina, la adresa indicat la fila 63 din dosar. Amână judecarea cauzei la data de 02.09.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2010
Admite cererea de amânare formulată de către reclamanti pentru a lua cunostinta de precizare şi eventuala solutionare a litigiului pe cale amiabila. Amână judecarea cauzei la 27.05.2010, părtile având termen in cunostinta. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Aprilie 2010.
Admite cererea de amânare formulată de către procuratorul paratei Stefan Florentina şi aparatorul paratului Stoica Constantin pentru a lua cunostinta de cererea completatoare este legală în temeiul art. 96 C.p.civ., o va admite. Va pune in vedere reclamantilor să depună taxă de timbru de 12 lei şi timbru judiciar de 0.3 lei pentru cererea completatoare. Mentine în sarcina pârâtilor Ştefan Florentina, S***** M**** şi S***** I** obligatia să precizeze în scris ce se solicită pe cale de cerere reconventională. Pune în vedere paratei Pavel (Stoica) Alexandra să depuna copia certificatului de nastere. Amână judecarea cauzei la 22.04.2010, urmând a se cita pârâta Stoica Ofelia. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2010.
Admite cererea de amânare pentru pentru a lua cunostinţă de întâmpinări şi cererile reconventionale depuse la dosar formulata de reclamanti. Pune in vedere reclamantilor să depună diferenta de taxă de timbru de 321 lei şi timbru judiciar de 2 lei. Pune in vedere pârâtilor Ştefan Florentina, S***** M**** şi S***** I** să precizeze în scris ce se solicită pe cale de cerere reconventională. Pune in vedere părtilor prezente sa depuna certificat de căsătorie pentru autorii părtilor; certificat de nastere pentru Stoica Gheorghe, S***** I**, S***** M****, Stoica Constantin, iar pentru Stefan Florentina, Dicosino Florentina, Stoica ( Ciopîrtac) Maria şi certificat de casatorie. Amână judecarea cauzei la 18.03.2010, urmând a se cita pârâtii Pavel Alexandra, Stoica Ofelia, Dicosino Florentina şi Stoica ( Ciopîrtac) Maria. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2010.