Dosar 1708/254/2009 din 18.06.2009

plângere contravetionala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1708/254/2009
Data dosar:
18.06.2009
Instanta:
Judecătoria Mangalia
Departament:
Civil
Obiect:
plângere contravetionala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2010 la ora 09:00

    Complet: C5-S
  • Soluţionare

    S.C.88/C/ 11.01.2010 Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul P***** I**, în contradictoriu cu intimatul I.P.J.CONSTANŢA – S.P.R. Constanţa, ca neîntemeiată. Menţine procesul verbal de contravenţie seria CC nr.3307008, emis de intimat la data de 16.06.2009, ca fiind legal şi temeinic întocmit. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.01.2010.

  • Sedinta din data de 30.11.2009 la ora 09:00

    Complet: C5-S
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen la data de 11.01.2010, pentru când se va cita intimatul cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei autorizaţia de operator radar al agentului constatator emisă de Biroul Român de Metrologie Legală. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.11.2009.

  • Sedinta din data de 19.10.2009 la ora 09:00

    Complet: C5-S
  • Amânat

    Încuviinţează proba cu înscrisuri respectiv transpunerea pe suport de hârtie a pozelor efectuate cu aparatul radar, atestatul operatorului radar, autorizaţia operatorului radar ,solicitată de petent. Respinge proba cu înscrisuri solicitată de petent respectiv ordinul de serviciu sau graficul de patrulare în care trebuie să existe specificat expres locul unde agentul constatator are voie să-şi desfăşoare activitatea şi să se prezinte foaia de parcurs la auto MAI 30918. Încuviinţează în contraprobă şi apărare pentru intimat, proba cu înscrisurile aflate la dosar la filele 9 şi 15. Încuviinţează din oficiu suplimentarea probatoriului cu înscrisuri respectiv emiterea unei adrese către Biroul Român de Metrologie Legală Bucureşti pentru a comunica instanţei dacă la momentul măsurării vitezei, cinemometrul pentru care Biroul Român de Metrologie a eliberat buletinul de verificare metrologică, ia în calcul erorile maxim tolerate cu privire la viteză, prevăzute de art.3.1.1. lit.b şi c din N.M.L. 021-05/2005. Se va emite adresă către Biroul Român de Metrologie Legală Bucureşti pentru a comunica instanţei dacă la momentul măsurării vitezei, cinemometrul pentru care Biroul Român de Metrologie a eliberat buletinul de verificare metrologică, ia în calcul erorile maxim tolerate cu privire la viteză, prevăzute de art.3.1.1. lit.b şi c din N.M.L. 021-05/2005. Amână judecarea cauzei la data de 30.11.2009 pentru când se vor cita ambele părţi. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19.10.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD