C****** F******
InculpatÎn baza art.86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplic.art.74 al.1 lit.a şi c Cod penal şi art.76 lit.d Cod penal, condamnă pe inculpatul C****** F****** la pedeapsa de 6 luni închisoare. În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza aII-a, b şi c Cod penal pe durata executării pedepsei principale. În baza art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, calculat potrivit art.82 Cod penal. În baza art.71 al.5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal privind revocarea suspendării. În baza art.191 al.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la 500 de lei cheltuieli judiciare avansate către stat. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.01.2010.
Deliberând, pentru administrarea probei cu acte şi un martor în circumstanţiere, urmează a amâna cauza
lipsă apărare