I****** M*****
PetentD********* V*******
IntimatÎn baza art. 278 ind. 1 al. 8 lit. b C.p.p. admite plângerea formulată de petenta I. M. împotriva ordonanţei din 07.04.2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 4346/P/2007. Desfiinţează în parte rezoluţia susprecizată, relativ la dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de D. V., în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 205 şi art. 206 C.p. şi dispune trimiterea cauzei procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului făptuitor D. V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de insultă şi calomnie prevăzute de art. 205 şi art. 206 Cod penal. Menţine în rest dispoziţiile ordonanţei din 07.04.2009 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 4346/P/2007. În baza art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi 16 Decembrie 2010 în şedinţă publică.
Amână pronunţarea în cauză la data de 16.12.2010. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Decembrie 2010.
Respinge, în baza art. 51 Cpp şi art. 46-48 Cpp cererea petentei I.M ca neântemeiată. Obligă pe I.M în baza art. 192 Cpp la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2010.
În temeiul art. 98 din H.G. 387/2005 înaintează cauza completului de judecată imediat următor, în vederea soluţionării cererii de recuzare formulata de petenta impotriva presedintelui completului de judecata, magistrat Gabriel Apostol, respectiv completul C9 penal. Amână judecarea cauzei la 09.12.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Noiembrie 2010.
In baza art. 344 C.p.p. dispune repunerea cauzei pe rol. Se citeaza ambele parti. Amână judecarea cauzei la 11.11.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Octombrie 2010.
Acorda termen pentru restituirea dosarului de fond de la Tribunalul Argeş. Amână judecarea cauzei la 16.09.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 Septembrie 2010.
Acorda termen pentru restituirea dosarului de fond de la Tribunalul Argeş. Amână judecarea cauzei la 16.09.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Iunie 2010.
Acorda termen pentru restituirea dosarului de fond de la Tribunalul Argeş. Amână judecarea cauzei la 17.06.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Mai 2010.
Acorda termen pentru restituirea dosarului de fond de la Tribunalul Argeş. Amână judecarea cauzei la 27.05.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Mai 2010.
Incuviinteaza cererea de amanare formulata de petenta. Acorda termen pentru restituirea dosarului de fond de la Tribunalul Argeş. Proroga discutarea cererii de indreptare a erorii materiale, dupa ce va fi solutionata noua cerere de recuzare formulata de petenta. Amână judecarea cauzei la 06.05.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Aprilie 2010.
Respinge, în baza art. 51 Cpp şi art. 46 şi urm. Cpp cererea petentei I. M ca neîntemeiată. Obligă pe I.M , în baza art. 192 Cpp la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.04.2010.
Pune in vedere petentei ca la urmatorul termen de judecata sa se prezinte in fata instantei intr-o tinuta decenta, corespunzatoare solemnitatii specifice unei sedinte de judecata. În baza art. 198 C.p.p. aplică petentei I****** M***** amenda judiciara in cuantum de 1.200 lei potrivit considerentelor. Cu drept de reexaminare in termen de 10 zile de la comunicare in ceea ce priveste amenda judiciara. Dispune evacuarea petentei din sala de judecata. Dispune efectuarea unei copii a inregistrarii sedintei de judecata de la acest termen pentru a fi pusa la dispozitia reprezentantilor Inspectoratului de Jandarmi Argeş. Proroga discutarea cererii de amanare formulat de intimat dupa solutionarea cererii de recuzare formulata de petenta. În temeiul art. 98 din H.G. 387/2005 înaintează cauza completului de judecată imediat următor, în vederea soluţionării cererii de recuzare a presedintelui completului de judecata, magistrat Gabriel Apostol, respectiv la completul C9 penal. Amână judecarea cauzei la 22.04.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Aprilie 2010.
Introduce in cauza intimatul D********* V*******. Se va cita intimatul la adresa din dosarul de urmărire penala. Amână judecarea cauzei la 01.04.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2010.
Se revine cu adresa catre Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti in sensul celei de la fila nr. 10 din dosar. Amână judecarea cauzei la 25.02.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2010.
Acorda un nou termen de judecata pentru lipsa de procedura cu petenta I****** M*****. Se revine cu adresa catre Parchetul de pe langa Judecatoria Pitesti in sensul celei de la fila nr. 8 din dosar. Se citeaza petenta I****** M*****. Amână judecarea cauzei la 14.01.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2009.