N*** G*********
ReclamantN*** V******
PârâtAdmite acţiunea precizată formulată de reclamanta NG , în contradictoriu cu pârâta NV. Constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului extravilan – arabil în suprafaţă de 2448,12 m.p., situat pe raza oraşului Mioveni, jud. Argeş, cu vecinii : N – Degeratu Constantin, E- cale ferată, S –Ghiţulescu Elena, V –DN 73, identificat pe schiţa raportului de expertiză efectuat de exp. Gh. Stanciu (fila 49). Prezenta hotărâre ţine loc de act de vânzare-cumpărare. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Mai 2010
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului, prin care solicită acordarea unui nou termen pentru ca acesta sa depună la dosar diferenţa de taxă timbru la valoarea reţinută de expert prin raportul de expertiză tehnică, dând totodată posibilitatea pârâtei să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Reia procedura de citare cu pârâta, cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 04.05.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2010
Efectuarea unei expertize tehnice specialitatea agricultură, având drept obiective identificarea şi evaluarea terenului în suprafaţă de 2500 m² ce face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13.10.2009, urmând ca expertul să ţină seama de următoarele înscrisuri: sentinţa civilă nr. 3364/08.05.2009, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 3650/280/2009, titlul de proprietate nr. 324/15.01.2007 şi antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 13.10.2009, precizând dacă terenurile menţionate în cele trei înscrisuri se suprapun. Desemnează prin tragere la sorţi expert specialitatea agricultură pe dl. Stanciu Gheorghe, în lipsa acordului părţilor, de pe lista experţilor autorizaţi. Stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 400 lei în sarcina reclamantei şi îi va pune în vedere acesteia să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile de la data încuviinţării probei sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresă către BLET, urmând a se comunica că a fost desemnat expert în cauză dl. Stanciu Gheorghe, în specialitatea agricultură. Se emite adresă către expert, urmând a fi înştiinţat să efectueze şi să depună la dosarul cauzei raportul de expertiză cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, însoţit de dovezile de convocare a părţilor, după ce reclamanta va depune la dosar dovada de achitare a onorariului provizoriu. Amână judecarea cauzei la data de 13.04.2010. Se citează pârâta, cu menţiunea „personal la interogatoriu”. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu pârâta la adresele indicate la acest termen, cu menţiunea „personal la interogatoriu”, sub sancţiunea 225 Cpc. Emite adresă către OCPI în vederea comunicării unui certificat de sarcini pentru terenul în litigiu. Emite adresă către Primăria Mioveni în vederea comunicării unui certificat fiscal pentru terenul în litigiu. Amână judecarea cauzei la data de 25.02.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Ianuarie 2010