S* D**** I***** S**
CreditorS* I*** C******** S**
DebitorA*** C****** S***
LichidatorO***** D* P* L**** T********* C***
Parte civilăD*** C***
IntimatDISPUNE ÎNCHIDEREA PROCEDURII.
Hotarare 4722/2012 din 19.12.2012Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentatul lichidatorului judiciar. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 19 decembrie 2012, sala 249, ora 8.00, pentru când lichidatorul judiciar va proceda la întocmirea, comunicarea şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a raportului de activitate privind descrierea modului de îndeplinire a atribuţiilor.
având în vedere că împotriva hotărârii de antrenare a răspunderii s-a formulat recurs, în vederea soluţionării acestuia s-a acordat termen pentru data de 12 septembrie 2012, sala 249, ora 8
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul lichidatorului judiciar. Recomunicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă a sentinţei comerciale nr.1425/9 martie 2011 pronunţată în dosarul nr. 2158/1285/2010 care se află ataşat la dosarul de insolvenţă. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 18 aprilie 2012, ora 8.00, sala 249, pentru când lichidatorul judiciar va efectua operaţiunile impuse de stadiul procedurii şi va întocmi şi publica în B.P.I. raportul privind descrierea modului de îndeplinire a acestor operaţiuni
va încuviinţa cererea formulată de către reprezentantul lichidatorului judiciar privind acordarea unui nou termen în vederea obţinerii unei soluţii irevocabile în ceea ce priveşte antrenarea răspunderii personale a pârâtei Gal Elisabeta, sens în care
faţă de lipsa titularului completului de judecată, pentru respectarea principiului echitaţii si al principiului continuităţii completului de judecată,
In vederea ramanerii irevocabile a sentintei prin care s-a solutionat cererea de antrenare a raspunderii.
Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 28.09.2011, sala 249, ora 8,00, pentru când va efectua operaţiunile impuse de actualul stadiu al procedurii şi va întocmi şi publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă, raportul privind descrierea modului de îndeplinire a acestor operaţiuni.
Încuviinţează cererea de amânare solicitată de reprezentantul lichidatorului judiciar. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 22 iunie 2011, sala 249, ora 8,00, termen dat în cunoştinţă reprezentantului lichidatorului judiciar, pentru când acesta va proceda la întocmirea, comunicarea şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă a raportului de activitate, va face dovada publicării hotărârii pronunţate în dosarul 2158/1285/2010 şi va întreprinde toate demersurile care se impun în actualul stadiu al procedurii.
in vederea ramanerii irevocabile a hotararii pronuntata asupra cererii de antrenare a raspunderii patrimoniale in dosar 2158/1285/2010
Amână cauza, în vederea soluţionării cererii de antrenare a răspunderii personale.
Amână cauza, în vederea soluţionării cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale înregistrată pe cale separată sub un nou număr de dosar.
S-a acordat un nou termen în vederea soluţionării cererii de antrenare a răspunderii
Admite cererea de repunere în termenul de depunere a cererii de admitere a creanţei formulată de creditoarea SC CLAR IMPORT EXPORT SRL şi, în consecinţă: Admite cererea de admitere a creanţei chirografare în cuantum de 40179,43 lei formulată de creditoarea SC CLAR IMPORT EXPORT SRL împotriva averii debitoarei SC ICAL CONSTRUCT SRL, J12/1442/2007, CUI 21439140. Încuviinţează înscrierea creanţei chirografare în cuantum de 40179,43 lei a creditoarei SC CLAR IMPORT EXPORT SRL în tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei SC ICAL CONSULT SRL, care are următoarea componenţă: CREANŢĂ BUGETARĂ : Municipiul Cluj-Napoca 1.675,80 lei CREANŢE CHIROGRAFARE : SC DELAP INVEST SRL 19.642,35 lei SC LAFARGE RMX SRL (fosta SC GHM MIXBETON SRL) 208.614,10 lei SC PSC COMPANY SRL 2.059,06 lei SC CLAR IMPORT EXPORT SRL 40.179,43 lei Dispune înregistrarea şi afişarea de către lichidatorul judiciar a tabelului definitiv al creanţelor la sediul Tribunalului Comercial Cluj, conform art. 74 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 23 iunie 2010. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare
Aprobă raportul întocmit de administratorul judiciar, A*** C****** S***, şi, în consecinţă: Dispune intrarea în faliment în procedură simplificată a debitoarei SC ICAL CONSTRUCT SRL, şi confirmă în calitate de lichidator judiciar A*** C****** S***, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006. Dispune dizolvarea debitoarei SC ICAL CONSTRUCT SRL. Dispune notificarea, de către lichidator, a intrării în faliment, tuturor creditorilor notificaţi conform art. 61 din Legea nr. 85/2006, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea menţiunii, precum şi aducerea la îndeplinire a prevederilor art. 109 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar, A*** C****** S***, şi, în consecinţă: Încuviinţează tabelul definitiv al creanţelor împotriva averii debitoarei SC ICAL CONSULT SRL. Dispune înregistrarea şi afişarea de către lichidatorul judiciar a tabelului definitiv al creanţelor la sediul Tribunalului Comercial Cluj, conform art. 74 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 28 aprilie 2010.
Continuarea perioadei de observaţie a debitoarei SC ICAL CONSTRUCT S.R.L. Fixează termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 3 februarie 2010, sala 249, ora 8.00
Admite cererea formulată de creditoarea SC DELAP INVEST, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Oaşului, nr. 86-90, jud. Cluj, împotriva debitoarei SC ICAL CONSTRUCT SRL, J12/1442/2007, CUI 21439140, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Muncitorilor, nr. 6, ap. 11, jud. Cluj şi în consecinţă: Dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC ICAL CONSTRUCT SRL. Numeşte administrator judiciar A*** C****** S***, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 85/2006. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a depune la dosarul cauzei actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii. Ia act de intenţia debitoarei de reorganizare judiciară. Dispune desemnarea administratorului special. Stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune la dosar un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform prevederilor art. 59 din Legea nr. 85/2006. Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei, tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, aceasta din urmă obligaţie fiind în sarcina administratorului judiciar. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia administratorului judiciar toate informaţiile cerute cu privire la activitatea debitoarei, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al administratorului judiciar, sub sancţiunea prevăzută de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, obligaţia de notificare revenind administratorului judiciar. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 61 din Legea nr. 85/2006. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor la data de 9 decembrie 2009, termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la data de 6 ianuarie 2010, data limită pentru depunerea contestaţiilor cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar la 23 ianuarie 2010 şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 3 februarie 2010. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune rapoarte privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Dispune în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune raportul prevăzut de art. 54 din Legea nr. 85/2006 în termen de maximum 30 de zile de la data desemnării sale, cu obligaţia de a notifica creditoarea şi debitoarea în cazul formulării unei propuneri de trecere a debitoarei în faliment în procedură simplificată şi fixează termen pentru dezbaterea acestui raport pentru data de 2 decembrie 2009, sala 249, ora 8. Definitivă şi executorie.