A******** A********
Apelant InculpatD**** V*****
Intimat Parte vătămatăM***** C*******
Intimat Parte civilăO****** F*************
Intimat Parte civilăO****** R****
Intimat Parte civilăÎn temeiul art.195 C.p.p., din oficiu, îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta, considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 553/13.10.2009, pronunţată în dosarul penal nr. 17281/300/2009 al Judecătoriei sector 2 Bucureşti, în sensul că se va trece în mod corect numele inculpatului ca fiind „Apetroaei”, în loc de „Apetroaiei” cum greşit s-a dactilografiat. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa penală nr. 553/13.10.2009, pronunţată în dosarul penal nr. 17281/300/2009 al Judecătoriei sector 2 Bucureşti. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 22.01.2010.
- s.p. 553- În temeiul art. 208 alin 1 şi 4 – art. 209 alin. 1 lit. e, g şi i, alin. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Apetroaiei Alexandru la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. În temeiul art. 293 alin. 1 C.p., condamnă pe inculpatul Apetroaiei Alexandru la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. În temeiul art. art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., condamnă pe inculpatul Apetroaiei Alexandru la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. În temeiul art. art. 85 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep., condamnă pe inculpatul Apetroaiei Alexandru la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare. În temeiul art. 33 lit. a C.pen rap.la art. 34 lit. b C.pen. contopeşte cele patru pedepse cu închisoarea stabilite pentru infracţiunile deduse judecăţii, şi îi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul Apetroaiei Alexandru să execute pedeapsa de 5 ani închisoare. În temeiul art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a şi b C.p., pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 88 C.p., deduce din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 28.08.2009 la zi. În temeiul art. 350 alin. 1 C.p.p menţine arestarea preventivă a inculpatului. Ia act că partea vătămată D**** V***** nu s-a constituit parte civilă în cauză. Ia act că părţile civile O****** F************* şi Vişan Constantin au renunţat la acţiunile civile promovate în cauză. Respinge acţiunile civile promovate de către părţile civile M***** C*******, Mihai Mariana, Oţetaru Remus şi Solomon Constantin Victor, ca nefondate. În baza art. 118 alin. 1 lit. e C.p. confiscă de la inculpat suma de 40 lei, obţinută din vânzarea radio – CD-ului proprietatea părţii vătămate Solomon Constantin Victor. În baza art. 118 alin. 1 lit. b C.p. confiscă de la inculpat mănunchiul de chei auto cuprinzând 4 chei tip DACIA, inscripţionate UAMT, seriile 953, 225, 277 şi o altă cheie tip contact DACIA, indisponibilizate de la inculpat conform procesului – verbal din 28.08.2009, încheiat de către lucrătorii DGPMB – SFA (fila 271 dup.). În temeiul art. 191 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art. 189 C.p.p. dispune decontarea din Fondurile Ministerului de Justiţie a onorariului în cuantum de câte 200 lei, cuvenit apărătorului din oficiu Stan Ionel. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi părţile vătămate D**** V*****, O****** F************* şi Vişan Constantin şi de la comunicare pentru inculpat şi părţile vătămate M***** C*******, Mihai Mariana, Oţetaru Remus şi Solomon Constantin Victor. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.10.2009
Amână pronunţarea la data de 13.10.2009.
În temeiul art. 300/1 alin. 1 C.p.p. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestări preventive a inculpatului A******** A********. În temeiul art. 300/1 al. 3 C.p.p., menţine măsura arestării preventive a inculpatului A******** A********. În temeiul şart. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art. 189 C.p.p. dispune decontarea onorariului cuvenit apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare la locul de deţinere pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.09.2009, ora 10 45.