Dosar 1728/119/2008 din 29.01.2009

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1728/119/2008
Data dosar:
29.01.2009
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Secţia Contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.03.2009 la ora 9:00

    Complet: Recurs C1
  • Soluţionare

    Decizia civilă nr.187/R/C.A.-Fisc./17.03.2009-LB: Admite în parte recursul declarat de recurentul Ministerul Finanţelor Publice pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna, împotriva Sentinţei civile nr.1648/18 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Covasa în dosarul nr.1728/119/2008. Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii Crăciun Daniel, Barbocz Krisztina,Sala Izolda şi Pustai Miklos în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna. Înlătură din sentinţă dispoziţiile cu privire la stabilirea cuantumului suplimentului postului şi suplimentului corespunzător treptei de salarizare de câte 25% din salariul de bază. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa atacată.

  • Sedinta din data de 10.03.2009 la ora 9:00

    Complet: Recurs C1
  • Amânat

    Pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise, amână pronunţarea pentru 17 martie 2009.

  • Sedinta din data de 17.02.2009 la ora 9:00

    Complet: Recurs C1
  • Amânat

    Având în vedere că nu au fost respectate dispoziţiile art. 114 und. 1 al. 3 Cod. pr. civ şi faţă de viciul de procedură cu recurentul pârât în sencul că nu au fost completate toate rubricile procesului - verbal de îndeplinire a procedurii de citare, faţă de dispoziţiile art. 85 raportat la art. 107 Cod procedură civilă, urmează a acorda un termen de judecată, sens în care,

Flux dosar


Actualizare GRPD