C***** C*******
PetentRespinge, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnata C***** C*******, fiica lui Mihai şi Estera, născută la data de 13.12.1983 în or. Gura Humorului, judeţul Suceava, cu domiciliul în or. Gura Humorului, str. Victoriei nr. 45, judeţul Suceava, CNP *********6542, aflată în prezent în Penitenciarul Botoşani. Obligă condamnata să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 09.09.2009.
Amână judecarea cauzei la data de 09 septembrie 2009, ora 9,00, având în vedere că relaţiile comunicate de Consiliul Local Gura Humorului sunt insuficiente, impunându-se revenirea cu adresă pentru efectuarea corectă a anchetei sociale.