G******* I***
PetentInstanţa va constata că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 32 şi urm. Cod proc. pen. şi pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei, va dispune conexarea dosarului nr. 1734/40/2009 la dosarul nr. 2415/40/2008.
Având în vedere că la dosarul cauzei s-a primit adresa nr. Nr. 51637/28.04.2009 a Penitenciarului Bucureşti Rahova, prin care se comunică faptul că petentul G******* I*** a fost în imposibilitate de a fi prezent la proces, întrucât are afaceri judiciare pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. 44258/3/2008 şi nu poate fi transferat, văzând lipsa petentului, lipsa de procedură cu acesta, precum şi dispoziţiile art. 460 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit cărora condamnatul arestat este adus obligatoriu la judecată, instanţa, ascultând şi procurorul, va acorda un nou termen de judecată şi va dispune citarea din Penitenciarul Rahova şi din Penitenciarul Botoşani,
În vederea verificării cauzelor de conexitate a prezentei cereri pentru întreruperea executării pedepsei formulate de petentul G******* I***, cu dosarul nr. 2415/40/2009 ce are acelaşi obiect, instanţa va acorda termen. Pentru aceste motive, În numele legii, DISPUNE Acordă termen la data de 14 mai 2009 la complet PF 5, în vederea conexării cu dosarul nr. 2415/40/2008, având acelaşi obiect respectiv cerere pentru întreruperea executării pedepsei pe motive de boală, prev. de art. 453 lit. a Cod proc.pen, formulată de acelaşi petent, G******* I***..