S***** P* P**** D*****
InculpatD*** D****** D*****
MartorD*** F******
MartorC**** D******
MartorM******* M****
MartorCondamnă pe inculpatul SPD -la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată. -la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată. În baza art. 33 lit. a - art. 34 lit. b C.pen. constată că infracţiunile sunt concurente, contopeşte cele două pedepse şi dispune ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, urmand ca in total inculpatul sa execute pedeapsa de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termenul de încercare de 4 ani conform art. 82 C.pen.. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen.. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă pe inculpat să achite suma de 540 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză din care 200 lei onorariul pentru avocatul din oficiu. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 12 Mai 2010.
Se revine cu citarea martorului lipsă. În temeiul art. 183 C.pr.pen se emite mandat de aducere faţă de martorul lipsă, cu menţiunea amendării în caz de neprezentare cu suma de 500 lei. Amână judecarea cauzei la data de 12 mai 2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Aprilie 2010
Încuviinţează proba testimonială cu numitul RTA solicitată în circumstanţiere de apărătorul inculpatului. Dispune audierea martorul RTA la acest termen de judecată. Se revine cu citarea martorilor lipsă. Amână judecarea cauzei la data de 14 aprilie 2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2010.
Se emite adresă către IPJ Argeş în vederea actualizării fişei de cazier judiciar a inculpatului. Se citează martorii din rechizitoriu respectiv Încuviinţează proba cu înscrisuri în circumstanţiere solicitată de apărătorul inculpatului Proroga discutarea probei testimonială solicitată în circumstanţiere de apărătorul inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 17 martie 2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Februarie 2010.
În temeiul art. 291 C. pr. pen. se reia procedura de citare cu inculpatul. În temeiul art. 183 C.pr.pen se emite mandat de aducere faţă de inculpat. Amână judecarea cauzei la data de 17 februarie 2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2010
În temeiul art. 171 C. pr. pen. se emite adresă către Baroul Argeş în vederea desemnării unui apărător din oficiu care să asigure asitenţa juridică obligatorie a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 20 ianuarie 2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Decembrie 2009.