M****** M*****
InculpatAmână pronunţarea la data de 17.08.2010 Condamnă pe inculpatul M****** M***** la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal şi art. 74 alin. 2 Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Aplică inculpatului M****** M***** pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi lit. b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul M****** M***** la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Soluţia: Termen : 12.08.2010 sala 6 Cauza amânării: Pentru lipsa martori
ter,en - 27,05.2010 s6t1
Termen – 08.04.2010 pentru lipsa martori
Termen – 11.02.2010 s6t1 pentru lipsa martori
În vederea audierii martorilor din lucrări; Termen: 14.01.2010