C******* G****** P****
InculpatÎn baza art. 85 alin.1 din OUG nr. 195/2002 rep. condamnă pe inculpatul C. G. P., cetăţean român, studii 12 clase, fără ocupaţie, fără loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale, la o pedeapsă de: - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat. În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de: - 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În temeiul art 33 lit a şi art 34 alin 1 lit b Cod penal, contopeşte cele două pedepse şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care adaugă un spor de 4 luni, inculpatul având de executat o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 71 C.p., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza II şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei rezultante pe un termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 C.p. În temeiul art. 71 alin. 5 C.p., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin.1 C.p.p. atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiile art. 83, în sensul că dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune, pentru care se pronunţă o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa dispune revocarea suspendării executării pedepsei şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În baza art. 191 alin.1 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 1100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. În conformitate cu art 189 alin 2 C.p.p., dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 200 lei cu titlu de onorariu apărător din oficiu, avocat Moraru Crenguţa, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr 159 din 07.01.2010. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 01.06.2010.
Faţă de lipsa fişei de cazier judiciar al inculpatului, Pentru a se emite adresă către IPJ Bihor să ne comunice fişa de cazier judiciar al inculpatului,
Faţă de prev. art. 67 C.pr.pen., apreciind utilă şi concludentă cauzei proba testimonială solicitată de reprezentanta Ministerului Public, Pentru a se cita martorul Breb Claudiu,
Faţă de prev. art. 177 alin. 4 C.pr.pen. şi art. 6 C.pr.pen., având în vedere cererea formulată de apărătorul inculpatului,