C****** G*******
ReclamantL**** N******
ReclamantO****** G*******
ReclamantH******* E***
ReclamantM******** N******
PârâtAdmis cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale a sentinţei.
Admite cererea. Dispune îndreptarea erorii materiale . Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Admite acţiunea. Obligă pârâţii să încheie cu reclamanţii contracte autentice de vânzare-cumpărare, în caz contrar prezenta hotărâre ţinând loc de act autentic. Dispune întabularea pe numele cumpărătorilor a dreptului de proprietate asupra imobilelor vândute, după efectuarea lucrărilor cadastrale prevăzute de lege. Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea pentru data de 4.08.2010.
Termen dat la 28 iulie 2010, sala 14, ora8,oo pentru când se va efectua adresa către expert în vederea efectuării expertizei.
Termen la 30 iunie 2010 urmând a se reveni cu adresă către expert spre a comunica expertiza dispusă în cauză, acesta fiind ultimul termen acordat în acest sens.
Termen la 9 iunie 2010 , urmând a se reveni cu adresă către expertul Tămăşan spre a proceda la efectuarea expertizei. Se învederează reclamanţilor să depună diferenţa de onorar expert în cuantum de 400 lei ca urmare a stabilirii decontului final al acestuia la suma de 800 lei. Admite cererea de reexaminare formulată de expertul Tămăşan şi ridică amenda aplicată acestuia.
Termen la 19 mai 2010 urmând a se reveni cu adresă către expertul Tămăşan Marcel spre a proceda la convocarea părţilor şi la efectuarea expertizei, învederându-i-se faptul că a fost amendat cu 300 lei pentru că nu a făcut dovada convocării părţilor la faţa loculuii. Cu cerere de reexaminare în 15 zile de la comunicarea încheierii către expert.
Termen la 5 mai 2010 urmând a se reveni cu adresă către expertul Tămăşan Marcel spre a proceda la comunicarea efectuată a expertizei.
Termen la 21 aprilie 2010 urmând a se reveni cu adresă către expertul topograf Tămăşan Marcel spre a comunica instanţei termenul de convocare al părţilor la faţa locului şi a proceda apoi la efectuarea lucrării dispusă în cauză.
Termen la 31 martie 2010, faţă de lipsa expertizei , urmând a se reveni cu adresă către expertul Tămăşan spre a proceda la convocarea părţilor la faţa locului şi a comunica acest termen instanţei, în caz contrar se vor lua măsuri sancţionatorii
Termen la 17 martie 2010, urmare cererii formulată de expertul Tămăşan Marcel. Se va reveni cu adresă către acesta, învederându-i-se că cererea sa de înlocuire cu un alt expert a fost respinsă la un termen anterior , instanţa acordând un termen mai lung pentru efectuarea lucrării, cu solicitarea de a comunica termenul de convocare al părţilor la faţa locului.
Termen la 20 ianuarie 2010 pentru când se efectuează adresă expertului Tămăşan Marcel, a cărui cerere de înlocuire a fost respinsă.
Termen la 9 decembrie 2009, urmând a se repeta procedura de citare cu pârâţii lipsă, cu menţiunea personal la interogatoriu şi pentru a da posibilitate reclamanţilor să depună la dosar o lucrare extrajudiciară, prorogând pronunţarea asupra cererii formulată de expertul Tămăşan de înlocuire a sa cu un alt expert.
Termen la 25 noiembrie 2009, urmând a se efectua adresă către expertul Tămăşan Marcel, desemnat în vederea efectuării lucrării tehnice , pentru a convoca părţile la faţa locului şi a efectua expertiza cu obiectivele stabilite şi încuviinţate la acest termen de judecată.
Termen la 4 noiembrie 2009, în vederea administrării probei privind efectuarea unei expertize topopgrafice.
Termen la 14 octombrie 2009 având în vedere Hot.nr.2/18 septembrie 2009 a Adunării Generale a judecătorilor acestei instanţe prin care s-a decis continuarea protestului magistraţilor început la data de 02.09.2009 în baza hot. nr.1/01.09.2009 a aceleiaşi adunări.
Termen la 23 septembrie 2009, având în vedere Hotărârea nr.1/septembrie 2009 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Mediaş privind protestul magistraţilor.